Cu această ocazie, în curtea
instituţiei, s-a organizat o serie de
manifestări, la care au participat ca oaspeţi
de onoare, reprezentanţi ai
autorităţilor locale şi ai altor
structuri din subordinea M.A.I.. Conducerea
Jandarmeriei a ţinut ca
invitaţii să asiste la dezvelirea plăcii
comemorative, cu ocazia aniversării a 90 de ani de
activitate şi la punerea pietrei de temelie a
monumentului care urmează să fie construit
pentru comemorarea a 160 de ani de la
înfiinţarea Jandarmeriei Române.
Totodată, la sediul IJJB s-a inaugurat noua
bază sportivă, Ulpianum.
Spectacol demonstrativ
Cei mai interesaţi spectatori au fost elevii
câtorva instituţii de
învăţământ orădene,
invitaţi să ia parte la demonstraţiile
jandarmilor. Spectacolul a fost început de
câinii special antrenaţi pentru misiuni de
depistare a unor obiecte sau de prindere a unui
infractor somat să se predea. Ulterior, trupa de
intervenţii speciale a Jandarmeriei a făcut o
demonstraţie de capturare în forţă
a unor infractori periculoşi. Totuşi, punctul
de atracţie al zilei au fost cei doi
„mini-jandarmi”, îmbrăcaţi
în uniforme festive impecabile, care au adoptat o
atitudine demnă de un apărător al
dreptăţii în momentul în care au
fost intervivaţi. La final, reprezentanţii
presei, alături de cei ai M.A.I au fost
poftiţi la o tradiţională fasole cu
ciolan de la popota jandarmeriei, pentru a
încheia cum se cuvine
sărbătoarea.
Alexandra Borz
