Un sat răsfirat, „un colţ de
rai“, după cum spune un localnic,
un spaţiu în care timpul nu există.
Doar oameni cu griji, dar care în simplitatea lor
acceptă lucrurile aşa cum sunt. În
faţa seninătăţii cu care privesc
viaţa, preocupările noastre pentru ziua de
mâine pălesc.
Primul om care te întâmpină când
ajungi în satul Bârz e
taica Nistor Geagea. Are peste 80 de ani, zilnic
îşi paşte oile în poienile de pe
lângă drum iar dacă-i dai bineţe
poţi afla multe de la el. Poţi afla de la el
despre ceea ce a fost Bârzul cândva,
„un loc în care pe aici erau oameni la fel
de mulţi ca furnicile. După ce au murit cei
bătrâni, tinerii s-au mutat la
Dalboşeţ. Mai vin pe aici
când îşi lucră
pământurile“.
Din când în când oftează.
Singurul lucru care pare să-l apese e dorul de
„vremurile de altădată. Vremuri
frumoase în care parcă nu auzeai
atâtea lucruri rele, vremi în care oamenii
se respectau şi se iubeau mai mult. Bârzul
acesta a fost tot timpul binecuvântat de
Dumnezeu. Un colţ de rai în care am fost
feriţi de inundaţii, cutremure şi alte
lucruri urâte. Un loc în care soarele
răsare şi apune mai frumos decât
oriunde altundeva“ suspină şi spune
taica Nistor.
Dacă ai avea timp să-l asculţi, ar
povesti ore întregi. Iar lucrurile pe care le
auzi te încarcă parcă cu acelaşi
dor pe care îl simte şi el: dorul pentru
ceea ce a fost şi nu va mai fi.
Vor doar sănătate
Îl laşi şi mergi mai departe. După
un kilometru de la drumul principal, se văd
primele case. În grădinile din jur oamenii
s-au apucat deja de treabă. „E destul de
târziu pentru muncile câmpului. Iarna a
ţinut cam mult şi trebuie să arăm
grădinile şi să le
semănăm“ ne-a spus Păun Mondoc.
Împreună cu soţia, Floarea,
descărcau o căruţă cu gunoi de
grajd. „Suntem doar noi doi. Copiii sunt la
Timişoara. E mult de lucru dar nu ne
plângem. Să avem sănătate că
restul le rezolvăm“ ne-a spus mama Floarea.
Despre problemele comunei Dalboşeţ, de care
aparţine satul Bârz, discutau Nicolae
Serafin şi Nicolae Siva. „E trist. Comuna
asta a fost prima din Valea Almăjului la toate.
Acum e ultima. Eu sper ca primarul acesta să fie
ajutat şi de judeţ să mai schimbăm
cumva lucrurile. Să veniţi să
scrieţi de problemele pe care le are comuna
Dalboşeţ“ ne-a spus supărat
Nicolae Serafin, care venise de la Dalboşeţ
să-şi vadă neamurile din Bârz.
Oricât de mult ar fi de lucru, sătenii din
Bârz nu se plâng. Ei îşi doresc
doar sănătate. Rotindu-ne privirea în
zare, prin praful lăsat de un tractor cu lemne ce
trecea pe drum, într-o grădină cu flori
săpa tanti Sofia Budescu. Tristeţea hainelor
negre cu care era îmbrăcată a fost
imediat risipită de blândeţea din ochii
senini cu care ne privea. Ne-a povestit de soţul
ei bolnav, dar imediat a trecut la povestea
grădinii cu flori. „Întotdeauna mi-au
plăcut florile, iar primăvara, primul lucru
pe care-l fac, e să le îngrijesc. E una din
puţinele bucurii pe care le mai am“ ne-a
spus femeia.
Încă un răsărit…
De fapt, bucurii multe nu are nici un locuitor din
Bârz. Dar acelea care sunt ei le
savurează din plin. Pe ei îi bucură
zâmbetul florilor, revederea copiilor
plecaţi pe la oraşe, faptul că animalele
din curte le sunt sănătoase, că ei sunt
sănătoşi, că pământul
rodeşte, că pomii au flori multe şi asta
înseamnă că vor avea şi fructe
multe, că „soarele răsare şi apune
mai frumos ca oriunde altundeva“. Oboseala
fizică acumulată de la muncile câmpului
nu o observă. E obişnuinţă.
Şi, cu o rugăciune făcută seara la
culcare ei mulţumesc Domnului pentru ziua
trecută, şi cer sănătate pentru a
privi încă un răsărit.
Pleci şi le iei cu tine dorul, vorbele,
poveştile. Şi te întrebi doar
atât: cum au puterea să zâmbească
tot timpul şi să-ţi vorbească doar
de lucruri care ţin de suflet?
Nina Curiţa