BĂILE HERCULANE – CFR a lansat licitaţiile în vederea elaborării studiilor de fezabilitate pentru modernizarea a 23 de staţii de cale ferată, costurile estimate pentru elaborarea documentelor fiind de 6,84 milioane lei fără TVA, conform unui comunicat al companiei. Printre cele 23 de staţii de cale ferată se află şi gara din Băile Herculane, obiectivul fiind monument istoric.
Obiectivele prevăzute în elaborarea studiilor de fezabilitate au drept scop asigurarea unor servicii de calitate într-un spaţiu modern, de la asigurarea sistemelor de ventilaţie şi încălzire, montarea de panouri fonoabsorbante, modernizarea echipamentelor de telecomunicaţii şi de informare a publicului călător; înlocuirea instalaţiilor electrice, sanitare şi termice şi refacerea sistemului de drena până la asigurarea elementelor de siguranţă în staţii, prin construirea unor rampe speciale pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi, balustrare, garduri de siguranţă între liniile din staţii etc. Valoarea costurilor este suportată din bugetul CFR SA.
Gara din Herculane a fost construită între anii 1878 şi 1886, în stil baroc, un baroc vienez caracterizat prin cupole şi arce de cerc sub diverse îmbinări, după planurile arhitectului A.D. Serres. Clădirea gării reproduce fidel castelul de vânătoare din apropierea Vienei ce a aparţinut împărătesei Maria Tereza. Corpul central al Gării din Băile Herculane este decorat pe interior cu fresce reprezentând elemente din mitologia romană vizând vânătoarea, care este laitmotivul arhitectonic al edificiului. Decorul interior este completat de un orologiu, realizat de Paul Garnier, dar şi de câteva corpuri de iluminat frumos lucrate.
Pe scurt, dacă gara din Băile Herculane va fi reabilitată, atunci chiar că îşi merită pe deplin titlul de cea mai frumoasă gară din România.
N.C.