Caraş-Severin, Romania

Este vorba de parcarea pe care Primaria vrea sa o ridice pe Bulevardul Decebal,
str. Aviator Georgescu, pe o suprafata de peste o mie de metri patrati. În
proiectul elaborat de o firma din Ploiesti se arata ca terenul e liber „dupa
demolarea constructiilor existente” si ca parcarea propusa va avea parter,
un etaj si o terasa pe care se va putea parca. La parter, ar urma sa fie realizate
38 de locuri de parcare normala si doua pentru persoane cu handicap, iar la
etaj 32 de locuri de parcare. Terasa descoperita ar urma sa aiba, conform planului
urbanistic de detaliu privind amenajarea de parcari în zona centrala a
municipiului, 40 de locuri de parcare.

Per total, va fi vorba de 110 locuri de parcare normale si de doua pentru persoane
cu handicap. Proiectul propune, de asemena, ca strada Aviator Georgescu sa aiba
sens unic. Proiectantul nu face referire la suma pe care Municipalitatea va
trebui sa o investeasca în obiectivul schitat (e nevoie, în acest
caz, de un studiu tehnic) si nici la materialele din care ar urma sa fie realizata
constructia. Se vorbeste doar de faptul ca structura propusa va rezolva una
dintre principalele probleme cu care se confrunta administratia si ca o constructie
noua va fi binevenita în zona.

Vor fi afectate spatiile verzi?

Edilul local Gheorghe Falca ne-a declarat, de curând, ca acest obiectiv
nu va stirbi din spatiul verde al Aradului. Ramâne de vazut însa
daca va fi asa, în conditiile în care e greu de crezut ca, fara
a atinge o portiune din spatiile verzi din vecinatate, Primaria va gasi un teren
liber de o mie de metri patrati. Zvonurile vorbesc de faptul ca proiectul nu
s-a bucurat, de la început, de toate avizele, tocmai din acest motiv.

A. Barbu