Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Dacă în urmă cu câteva zile spuneau că vor trage de timp ca să dețină majoritatea până la alegerile din 2020, social-democrații s-au răzgândit și i-au votat astăzi pe cei doi noi consilieri liberali, Ciprian Brancu și Alexandru Stănescu.

De la bun început, primarul Felix Borcean și-a expus punctul de vedere, conform căruia mandatele celor doi liberali nu ar trebui validate într-o ședință extraordinară, ci în una ordinară. După dialoguri privind interpretarea legii, în care au intervenit atât secretarul municipiului, Ana Bratu, cât și aleși PNL și PSD, s-a trecut la vot, acolo unde – surpriză, sau poate nu – social-democrații au votat pentru validarea celor doi liberali. Astfel, după mai puțin de o lună, Valentin Dascălu, cel care spunea tranșant acum o săptămînă că „vom avea majoritate în Consiliul Local până la sfârşit, până în 2020”, și restul colegilor social-democrați au devenit din nou Opoziția din CL Caransebeș. „Vreau să vă spun că am validat pentru că Legea 215 așa spune și am validat pentru că cetățenii municipiului Caransebeș au ales zece consilieri PNL și nouă de la PSD. Deci nu vrem noi printr-o forță, cum s-a spus, Consiliul Local. Sper ca altă dată, când validăm cu alte ocazii, liberalii să fie la fel de eleganți”, a explicat liderul grupului PSD, Florin Bogdea, votul social-democrat de miercuri.

La finalul ședinței, primarul Felix Borcean a anunțat că va fi contestată procedura de validare, felicitându-i în același timp pe cei doi noi consilieri liberali. „O ședință cu câteva semne de întrebare, eu am prezentat un articol din Legea aleșilor locali, faptul că nu s-au întocmit un referat semnat de primar și actele justificative la încetarea mandatelor de consilieri ale lui Ioan Pop și Toma Tămășilă, astfel că pasul pe care l-au făcut colegii mei liberali mi se pare unul pripit, nu s-au făcut toți pașii pentru a se ajunge la ședința de astăzi. Am văzut că a existat o înțelegere, o presiune asupra prefectului, care a semnat ordinele de încetare a mandatelor celor doi foarte rapid, deși grupul PSD spunea că acesta va profita de cele 30 de zile prevăzute de lege. Dar nu este nimic în neregulă, prefectul a procedat legal. Va fi contestată procedura, eu nu contest că cei doi consilieri au dreptul de a face parte din Consiliul Local, ci viciile de procedură care au apărut. Dacă se va dovedi că totul este legal, le urez noilor colegi liberali bun venit și succes în activitate”, a spus Borcean.

Tot după ședință, liderul interimar al PNL Caransebeș, Andrei Ungur, a remarcat fairplay-ul de care au dat dovadă consilierii PSD „care au înțeles legea și că doar în unele condiții consilierii nu pot fi validați. Și noi am procedat la fel atunci când a fost cazul și au trebuit validați consilieri de la PSD. M-a mirat foarte mult înverșunarea dlui primar, care până mai ieri numea consilierii PNL colegi. Dacă așa te comporți cu colegii… Dacă ați observat, a fost singurul care s-a opus vehement, spicuind din legislație doar ce i-a convenit, vrând să intimideze atât secretarul, cât și restul consilierilor, neștiind probabil că și noi, grupul PNL, mai avem juriști, mai citim, nu trebuie să ne dea lecții șefa Serviciului Juridic de la Consiliul Județean, pentru că de acolo a avut toate aceste date”.

Mai trebuie precizat că unul din cei doi liberali, Ciprian Brancu, a depus miercuri jurământul de consilier local, astfel că raportul de forțe este acum de 9-9. Cel de-al doilea liberal, Alexandru Stănescu, va jura și va intra efectiv în Consiliul Local după ce se va întoarce dintr-o vizită peste hotare.