Ludovic Orban, ministrul Transporturilor, a susţinut astăzi, 22 iunie 2007, o conferinţă de presă la sediul Primăriei Caransebeş, după ce a vizitat judeţele Caraş-Severin şi Timiş pentru a evalua stadiul obiectivelor de investiţii.
Cu acest prilej, ministrul liberal a afirmat că dezvoltarea infrastructurii de transport este o prioritate pentru actualul guvern: „Până în anul 2010 vrem să fie investiţi peste 200 de milioane de euro în infrastructura de transport rutier“, adeclarat Orban, care a precizat că şi transportul feroviar, naval sau aerian vor suferi schimbări pozitive.
Ministrul s-a declarat, în general, mulţumit de stadiul la care sunt lucrările: „Nu există nici un motiv să credem că lucrările nu se vor termina la termenele stabilite“, a spus Orban.
În ceea ce priveşte iniţiativa administraţiei caransebeşene, privitoare la cedarea a şapte kilometri de drum, Ludovic Orban a declarat că, dată fiind obligaţia României de a aduce drumurile la nivel european, Ministerul Transporturilor intenţionează să preia toate drumurile naţionale şi europene aflate pe teritoriul localităţilor.
În consecinţă, nu doar cei 7 km. vor fi preluaţi, ci toate porţiunile de drum naţional sau european care străbat Caransebeşul.
Iulius Pîrvu
