Caraş-Severin, Romania

Începutul acestui an scolar aduce, din nou, o alta etapa în istoria Seminarului Teologic „Ioan Popasu“.
Sediu Nou
De la 15 septembrie 2006, Seminarul Teologic din Caransebes functioneaza într-un nou sediu, pe str. Ardealului nr. 29, în apropierea Liceului Pedagogic „C.D.Loga“. Prof. Isac Rusalin, noul director al prestigioasei institutii de învatamânt, ne-a asigurat ca dascalii si cei peste 140 de elevi vor beneficia, aici, de conditii excelente, fapt pe care l-am constatat cu ochii nostri. În plus, în curtea interioara a imobilului se afla Biserica „Sfintii Împarati Constantin si Elena“, unde elevii seminarului vor putea face practica liturgica. Tot în acest imobil vor putea fi cazati, în viitor, si elevii care solicita un loc în internat. În prezent, acestia sunt cazati în internatul Liceului „Traian Doda“, pentru ca numarul lor nu justifica folosirea internatului propriu.
DÎnsa, numarul tinerilor care vin spre învatamântul teologic este în scadere, fapt explicat, într-o oarecare masura, si de înfiintarea unor clase de profil, dupa 1990, la Arad, Deva sau Timisoara.