Caraş-Severin, Romania

Centrul a fost înfiinţat în decembrie 2002, prin proiectul PHARE „Copiii mai întâi“, ca centru de resurse comunitare pentru copii şi adolescenţi şi cuprindea actualul centru de zi şi patru apartamente sociale.
Personalitate juridică
Până în aprilie 2005, a funcţionat în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Caraş-Severin. Semnarea, la această dată, a protocolului între CL şi Consiliul Judeţean (CJ) Caraş-Severin a însemnat despărţirea centrului de zi, care a trecut în subordinea Serviciului Public de Asistenţă Socială din Primăria Reşiţa, de cele patru apartamente rămase la DGASPC. De la 1 octombrie acelaşi an, CZM se subordonează direct CL.
Sprijin pentru copii
Cei 51 de copii de vârstă şcolară, înscrişi la centru, primesc o masă caldă, sprijin la temele de casă, consiliere pshihologică, asistenţă medicală primară şi oportunităţi pentru petrecerea timpului liber. „Activitatea, prin care vrem să prevenim abandonul şcolar şi familial, este posibilă prin munca în echipă şi prin colaborarea cu şcolile din municipiu şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului“, ne-a declarat directoarea CZM, Nicoleta Imbrescu.
Copiii sunt înscrişi la centru, ca urmare a referirilor făcute de şcoli şi DGASPC. „Preluarea cazurilor se face la capătul unei anchete sociale. Familiile copiilor sunt vizitate periodic şi se întocmeşte, de fiecare dată, un raport de evaluare a vizitei“, ne descrie munca cu copiii asistentul social Iunia Constantin.
În centru, copiii beneficiază de atenţia specialiştilor. „Activităţile educaţionale şi extraşcolare sunt organizate în funcţie de programul copiilor. Aici se pot juca şi practica activităţi sportive“, adaugă educatoarea Carmen Popa.
Planuri de viitor
Directoarea Nicoleta Imbrescu ne-a vorbit şi despre modul în care centrul doreşte să se implice în soluţionarea problemelor copiilor. CZM îşi propune să realizeze campanii de sensibilizare a comunităţii locale asupra problematicii maltratării copiilor şi să contribuie la prevenirea abandonului familial şi şcolar. De asemenea, centrul îşi propune formarea de specialişti care să îşi aducă aportul la îndeplinirea acestor obiective.