Jucat de trupa Teatrului „G.A. Petculescu”, în seara de 1 octombrie, spectacolul a fost o noutate chiar şi pentru cei care îl vedeau pentru a doua oară, modificările fiind sesizabile atât la costume, cât şi la soluţiile regizorale (după cum precizau unii spectatori).
Majoritatea celor prezenţi în sală sunt şi ei la cea de-a doua ediţie a evenimentului, au fost şi anul trecut şi şi-au exprimat speranţa ca acesta să continue pentru că numai prin organizarea unor astfel de manifestări se poate revigora activitatea culturală a oraşului, şi acesta are nevoie de teatru!
Decorul sumar, costumele sofisticate şi jocul actorilor îmbină caracteristici din diferite stiluri de teatru precum: Teatrul NO, Commedia De’ll Arte şi chiar din cel spaniol. Cu toate acestea, regizorul a reuşit să redea atmosfera caldă a comediei shakespeariene, situaţiile comice fiind susţinute cu mult talent şi haz de către actorii reşiţeni, care şi-au câştigat imediat simpatia publicului.
Printre actorii aplaudaţi se numără Ştefan Abrudan, Mălina Petre, Constantin Bery, Iulian Simionică, Cristina Konig. Ne dorim ca această a doua ediţie a Colocviului Naţional de Regie, să atragă spre teatru cât mai mult public spectator.
