Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Asta este concluzia care s-a tras în ce-i priveşte pe tinerii consideraţi greu angajabili, întrucât nu lucrează, nu merg la şcoală şi nici nu urmează vreo formă de pregătire profesională.

Subiectul adolescenţilor şi tinerilor care nici nu lucrează, nici nu mai urmează o formă de învăţământ sau de pregătire profesională, a fost pus pe tapet în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social a Judeţului Caraş-Severin. Întâlnirea a avut pe ordinea de zi o informare vizavi de aceşti tineri, cu vârsta între 16 şi 24 de ani, prezentată de conducerea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Caraş-Severin, precum şi una legată de acordarea drepturilor persoanelor persecutate politic în „epoca de aur“, deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.

Subiectul tinerilor care nu mai învaţă şi nici nu lucrează a trezit interes şi din partea prof. Lenuţa Ciurel, inspectorul şcolar general, care le-a propus reprezentanţilor AJOFM CS ca, în cadrul serviciilor de informare pe care le oferă, să vorbească şi despre şansele reale pe care le oferă, la Reşiţa, şcoala duală.

„De doi ani, în Reşiţa se dezvoltă această formă de învăţământ profesional de tip dual care se adresează din start tinerilor cu vârste cuprinse între 16 şi 26 de ani – deci excede un pic intervalul dvs. (…) Numai că se adresează tinerilor care au deja absolvite opt clase, deci nivelul gimnazial. Prin această formă de învăţământ, într-adevăr este o relaţie foarte strânsă cu angajatorul. Tinerii, dacă vin la dvs, nu trebuie neapărat să primească indemnizaţie de şomaj, ci poate doresc să-şi ridice nivelul de calificare pe nivel profesional. Şi pot să beneficieze, de la Ministerul Educaţiei, de o bursă profesională în valoare de 200 de lei, şi de o bursă de la angajator tot de 200 de lei. Angajatorului nu-i este interzis să-i ofere şi alte beneficii tânărului. În plus, angajatorul poate să-i facă şi contract part time, pe patru ore eventual, peste vacanţă poate să-l angajeze cu normă întreagă, opt ore, bineînţeles în condiţiile legii. Şi atunci tânărul respectiv are numai beneficii. Şi îşi ridică şi nivelul de formare profesională prin studii de mai lungă durată decât aceste cursuri pe care le oferiţi dvs“, a spus Ciurel.

Cele două instituţii – AJOFM şi Inspectoratul Şcolar Judeţean – şi-au manifestat disponibilitatea unei colaborări în acest sens, pentru ca tinerii care doresc, să poată lua calea şcolii duale, care le întărește şansele de angajare.