REȘIȚA – Echipa de futsal U19 a Muncitorului Reșița a pierdut în deplasare, scor 5-7, jocul cu Autobergamo Deva, în etapa a II-a a Ligii I de futsal U19. Golurile reșițenilor au fost marcate de Chelu (2), Bot (1), Budai (1) și Păvan (1). Din Seria a V-a a Ligii I U19, pe lângă Reșița și Autobergamo Deva, mai fac parte echipele Informatica Timișoara, Șoimii Șimand și West Deva.
„A fost un meci dificil, avem colegi care acum au venit alături de echipă. Suntem încă la început de drum, dar sperăm să facem o figură frumoasă în acest an competițional. Pot spune că am avut un joc destul de bun la Deva, dar am primit câteva goluri pe greșeli personale. Legat de partida de marțea viitoare, ne dorim și sperăm că vom obține un rezultat pozitiv. Am pregătit bine acest meci, iar obiectivul nostru este clasarea în primele patru echipe ale țării”, a declarat jucătorul Robert Păvan.
„După părerea mea, acest scor este unul mincinos, deoarece noi am condus pe tabelă aproape tot meciul. S-a văzut lipsa de experiență a jucătorilor din echipa noastră, iar greșelile personale au făcut diferența. Sunt bucuros că acești copii au reușit să se adune și sper ca în acest an vom putea participa la turneul final”, ne-a spus și Antonie Burtea, președintele echipei.
Muncitorul: Robert Păvan, Nicolae Budai, Cătălin Rostaș, Sebastian Manciu, Mihail Marcel, Laurențiu Bot și Buceg Zafer.
Următorul meci al reșițenilor va fi marți, 30 octombrie, de la ora 17:30, în Sala Polivalentă, împotriva echipei West Deva.