Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Mai sunt trei zile de spectacole în cadrul Festivalului de Teatru pentru Copii „Lumea poveştilor“, ediţia I, organizat de  Teatrul de Vest Reşiţa şi Consiliul Judeţean Caraş-Severin în perioada 17 – 21 octombrie.

După parada din Centrul Civic a Teatrului pe Roţi din Arad, care a cucerit joi după-amiază inimile micilor spectatori din Reşiţa, astăzi, cei mici sunt aşteptaţi, la Palatul Cultural de păpuşarii Teatrului Merlin din Timişoara. De la ora 17.00 este programat un Atelier de marionete, iar de la ora 17.30, spectacolul „Noua poveste a Scufiţei Roşii“. Sâmbătă, 20 octombrie şi duminică, 21 octombrie, vor mai fi spectacole doar la Reşiţa, la Palatul Cultural, după următorul program:

  • Sâmbătă 20 octombrie, de la ora 11.00, „Inimă de piatră“ (Teatrul „Merlin“ Timişoara); ora 20.00 – „Povestiri din Canterbury-Povestea Morarului“ (Teatrul de păpuşi „Peter Pann“ Câmpina (teatru de umbre pentru adulţi).
  • Duminică 21 octombrie, de la ora 11.00, „Scufiţa Roşie“ (Compania „Hai-Hui“ Bucureşti); ora 12.30 – „Fata babei şi fata moşului“ (Compania „Hai-Hui“ Bucureşti); ora 17.00 – PREMIERĂ – „Aventurile peştişorului azuriu“ (Teatrul de Vest Reşiţa).

Întrucât atelierul de marionete ar trebui să se desfăşoare în faţa Palatului Cultural, în caz de vreme nefavorabilă, vestea bună pentru cei mici vine din partea managerului Teatrului de Vest, Florin Gabriel Ionescu: „Atât astăzi, înainte de spectacolul de la ora 17.00, cât şi mâine, înainte de spectacolul Teatrului „Merlin“ de la ora 11.00, precum şi duminică, între cele două spectacole ale Companiei Hai-hui Bucureşti, va fi acest training de mânuire a marionetelor pentru copii. Ei vor fi învăţaţi să le mânuiască, să se împrietenească cu ele. Dacă plouă, atelierul se va ţine în foaierul Teatrului“.

Părinţii şi bunicii care-i aduc pe copii la teatru sunt rugaţi să vină cu 45 de minute sau chiar cu o oră înainte de începerea spectacolelor, pentru ca cei mici să se familiarizeze cu marionetele în cadrul atelierului.