Pe de altă parte, ministrul sănătăţii caută prin spitale aţa chirurgicală nesterilă. Oamenii merg sănătoşi în unităţile sanitare româneşti şi ies cu picioarele înainte. Parlamentarii şi-au asigurat linişte la bătrâneţe şi şi-au mărit pensiile pe ascuns.
Foarte mulţi dintre ei, care au locuinţe în Bucureşti, mai smulg fiecare câte 700 de euro din buzunarele noastre pentru a plăti chirii fictive. Creditele în valută ale românilor le ies pe ochi pentru că leul a fost îngenuchiat de euro. Consiliile Judeţene, în speţă CJ Caraş-Severin, nu au bani decât să asfalteze câţiva kilometri de drum. Ca să nu mai vorbim de alte proiecte care aşteaptă tot bani de la Guvern şi care se vor realiza la Sfântul Aşteaptă. Aceasta e România la ora actuală. Trăim un haos care ne clatină statutul de membru al UE.
Avem garanţia că va creşte calitatea învăţământului românesc? Nu. Şi dacă dascălii au primit ce-au cerut de ce nu li s-ar mări lefurile şi altor salariaţi? De ce nu ar primi salarii majorate şi funcţionarii publici, medicii, cfr-iştii şi alte categorii de salariaţi?
Guvernul s-a trezit. Nu există bani pentru majorarea salariilor profesorilor şi ar trebui amânată. Şi totul a ajuns la mâna preşedintelui ţării. Băsescu are timp să gândească asupra legii. Dar va gândi la rece. Ce motive ar avea Traian Băsescu să amâne această lege? De ce ar repara gafa făcută de cei 322? Dacă l-ar ajuta pe Tăriceanu ar pierde voturi. Aşa se pune bine cu profesorii, PD-L câştigă voturi, în timp ce PNL pierde.
Şi ce dacă la Bucureşti parlamentarii nu gandesc, ce dacă miniştrii dau din colţ în colţ, ce dacă Băsescu stă acum şi îşi râde în barbă de prostia altora? Dincolo de spectacolele triste oferite de cei care ne conduc, în teritoriu, campania electorală a început sub diferite forme.
Goana după ciolan va fi mai acerbă ca oricând. Totul pleacă de la politică, se învârte în jurul acesteia şi taxează oamenii simpli. Dar oamenii trebuie să înţeleagă că şi ei pot taxa.
Românii trebuie să înţeleagă că şi datorită votului lor se întâmplă ceea ce se întâmplă de 19 ani încoace. Când vom înţelege că fiecare vot are o valoare inestimabilă, când vom înţelege că e trist să ne vindem votul pe o sticlă de ulei, abia atunci vom fi siguri că nu mai trimitem iresponsabili în funcţiile cheie ale acestei ţări.
Nina Curiţa