Caraş-Severin, Romania

De o lună de zile, drumul principal este spart de la un cap la altul, iar din cauza săpăturilor, sătenii nu-şi mai pot aduce în ogradă nici măcar o căruţă cu fân. Revoltaţi, oamenii s-au adresat primarului Nicolae Matica, arătându-se hotărâţi să-şi aducă animalele în curtea primăriei.

Prezent la şedinţa Colegiului Prefectural de azi, 26 iulie, primarul a semnalat situaţia prefectului Ioan Anton Paulescu. Matica a cerut intervenţia Prefecturii Caraş-Severin, întrucât satul se confruntă şi cu pericolul inundaţiilor. Aceasta deoarece rigolele amenajate de-a lungul drumului vin până la doi metri de casele oamenilor şi sunt mai înalte decât trotuarul.

Ca răspuns la problema semnalată de primarul Matica, prefectul s-a pronunţat pentru centralizarea tuturor problemelor şi transmiterea acestora la Bucureşti. Din discuţii, s-a desprins ipoteza unei posibile erori de proiectare.

Aceasta ar putea fi remediată prin stoparea proiectului actual şi acordarea de fonduri suplimentare, întrucât se pare că proiectul iniţial pare să nu fi ţinut cont de realităţile de la faţa locului.

Ionel Ivaşcu

[email protected]