Valoarea anuală a contractului lui Caramarin este de 130.000 de euro, unul dintre cei mai bine retribuiţi jucători de la Poli. Tocmai din acest motiv jucătorul nu doreşte să plece din Timişoara, niciun club din România nefiind deacord să-l răsplătească cu această sumă. Conducerea clubului este, însă, nemulţumită de randamentul fotbalistului, fapt ce ar putea duce de o despărţire, după o perioadă de mai bine de doi ani şi jumătate. Vara aceasta s-a mai pus în discuţie plecarea mijlocaşului, Universitatea Cluj interesându-se de el. Clujenii s-au retras însă de la negocieri, contractul foarte mare al lui Caramarin fiind principalul impediment în acest sens. Un alt motiv pentru care timişorenii ar putea renunţa la serviciile celui transferat de la FC Naţional ar fi şi faptul că pe postul lui mai evoluează Aliuţă şi slovenul Vârsici, jucători cotaţi mai bine decât Caramarin.
