REȘIȚA – Echipa de handbal CSM Reșița a obținut joi, 13 septembrie, o victorie cu scorul de 40-34 împotriva echipei CSM Oradea. Partida a fost una amicală, iar vineri, 14 septembrie, de la ora 11:00, elevii lui Ilie Vaidasigan vor mai juca la Sala Polivalentă încă un meci de pregătire cu formația din Oradea.
„A fost primul meci amical al nostru acasă împotriva unei echipe din Divizia A. Băieții au avut puține emoții datorită faptului că am jucat primul meci de pe teren propriu, iar presiunea s-a simțit în evoluția lor. Ne-am dorit foarte mult victoria și consider eu că am realizat un meci bun. Mai avem de lucrat la omogenitatea echipei, dar cu timpul lucrurile vor fi din ce în ce mai bune. Cred că băieții au ajuns la un nivel bun de pregătire atât fizic, cât și tactic. Având în vedere faptul că am avut câteva săptămâni foarte grele, în care am jucat amicale cu echipe din Liga Națională, pot spune că am făcut față foarte bine și le acord jucătorilor toată încrederea mea. Ne dorim să câștigăm seria în care suntem, să mergem la turneul semifinal, apoi la cel final și în cele din urmă, să ajungem în Liga Națională. În meciurile oficiale vom folosi patru sau cinci juniori, pentru că în meciurile de pregătire s-au prezentat foarte bine. Adversarii din serie care ne-ar putea pune probleme ar fi Sânnicolau și Craiova. Deocamdată voi rămâne antrenorul echipei, pentru că Federația Română de Handbal nu-mi permite să fiu antrenor și jucător”, a declarat Ilie Vaidasigan, antrenorul echipei CSM Reșița.