Caraş-Severin, Romania

Muzeul Banatului Montan Reşiţa a găzduit sâmbătă, 1 septembrie, o inedită expoziţie de artă textilă.

Au expus femei de origine română care locuiesc în ţară sau în străinătate (Franţa, Germania, Israel, Olanda). Deşi ţin legătura de ceva vreme, s-au întâlnit pentru prima dată, în persoană, cu prilejul acestui vernisaj.

Smaranda Bourgery, stabilită acum în Franţa, a fost cea care a reuşit să reunească aceste femei: „Ideea grupului a apărut acum doi ani. Am contactat aceste doamne pe internet şi am format o comunitate virtuală“.

Dna Bourgery a urmat o şcoală franceză de artă textilă. A devenit cunoscută şi a fost invitată să expună în Japonia. A scris o serie de cărţi despre arta textilă. Cea de-a şaptea va fi lansată la sfârşitul lui noiembrie, a.c. Acasă are o expoziţie personală, deschisă publicului.

Din spusele dânsei am aflat că această artă este foarte apreciată în străinătate, deşi aici pare a fi considerată inferioară picturii. „Multă lume de aici nu cunoaşte arta textilă“, a explicat dna Bourgery. Tocmai pentru a dezvolta acest domeniu, a creat şi la Reşiţa un grup de creatoare. Sunt învăţătoare care predau la clasă artă textilă.

Şi Tatiana Iarchy, din Israel, a fost cadru didactic: prof. de matematică. A ieşit la pensie, iar acum este nedespărţită de maşina de cusut. Nu creează pentru bani, ci din pasiune. Se poate trăi însă din artă? Răspunsul dnei Bourgery a fost clar: „Numai dacă ai un soţ bogat în spate“.

Oana Copocean

[email protected]