Caraş-Severin, Romania

Cele mai multe oferte de locuri de muncă sunt pentru cei care lucrează în domeniul informaticii (programatori, ingineri de sistem), bucătari, barmani, agricultori, muncitori în construcţii, ingineri mecanici, tehnicieni.

Portalul oferă detalii despre locurile de muncă disponibile din fiecare ţară şi condiţiile impuse de angajator. Există modele tip pentru CV, care pot fi utilizate. Site-ul include şi anunţurile date de cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă.

Condiţii de angajare

Atunci când veţi decide să aplicaţi pentru un job, verificaţi care sunt condiţiile impuse de statul respectiv pentru muncitorii români, dat fiind faptul că accesul nu ne este încă liber pe piaţa muncii din UE. Austria, Germania şi Anglia interzic accesul pentru o perioadă iniţială de doi ani, care ulterior poate fi prelungită cu încă trei, iar apoi cu încă doi. Marea Britanie oferă însă job-uri pentru muncitorii necalificaţi în agricultură şi alimentaţie.

Restricţii vom avea în următorii doi ani în state ca Grecia, Olanda, Belgia, Danemarca şi Spania, iar Irlanda a anunţat că va impune limitări României cel puţin în primul an de la aderare. Românii nu vor mai avea nevoie de permis de muncă pentru a lucra în Estonia, Letonia, Lituania, Cehia, Slovacia, Slovenia, Polonia, Cipru, Suedia şi Finlanda.

Locuri de muncă

Belgia: 28.737
Cehia: 67.572
Finlanda: 29.068
Franţa: 53.567
Germania: 189.743
Grecia: 14.712
Irlanda: 15.847
Italia: 4.526
Polonia: 7822
Portugalia: 1.640
Spania: 3.105
Suedia: 12.946
Marea Britanie: 275.190

Clara Pâs