Caraş-Severin, Romania

Temperaturile neobişnuit de calde pentru această perioadă a anului, au pus specialiştii arădeni în agricultură în faţa unei situaţii neobişnuite. De obicei în ianuarie erau probleme cu îngheţul la sol, cu lipsa aportului de apă adus de zăpezi. Acum, dimpotrivă, e cald, după toamna lipsită de ploi există în general un deficit de apă iar culturile ar putea intra în vegetaţie înainte de vreme.„ Aşa cum arată culturile acum e bine însă dacă vremea va continua să rămână caldă nu ştiu ce se va întâmpla. S-ar putea trezi la viaţă înainte de vreme dăunătorii.” spune directorul Direcţiei Agricole, Avram Flueraş.

Cu toate acestea sunt şi temperaturi scăzute aşa încât „ stadiul de vegetaţie nu este atât de avansat. Culturile însămânţate au răsărit. Prognozele spun însă că după 20 ianuarie vremea ar putea intra într-un proces de răcire. Părerea mea este că dacă ele nu vor coborî tare sub minus şi dintr-o dată mare lucru nu se va întâmpla. Dacă însă continuă să se încălzească s-ar putea întâmpla ce nu trebuie mai ales că, în general, necesarul de apă în sol nu este la un nivel optim.” este de părere Ovidiu Cardoş director adjunct DADR Arad.

Dăunătorii- daţi peste cap

Gerurile lunii ianuarie aveau un rol benefic: distrugeau dăunătorii. „ Cea ce se petrece acum este o situaţie absolut nouă. Eu unul nu ţin minte să se fi întâmplat aşa ceva. Dacă şi subliniez pe dacă, lucrurile merg aşa ca până acum, nu se mai distrug dăunătorii e de presupus că efectele acestora vor fi mai mari şi mai timpurii. Dacă însă de mâine se răceşte vremea, ceea ce ar fi firesc, lucrurile vor intra în normal. Pe de altă parte şi dăunătorii sunt daţi peste cap şi ar fi mai sensibili la o răcire a vremii” crede directorul Unităţii fitosanitare Corneliu Henegar.

D.S.