Caraş-Severin, Romania

Unii ar putea zice că nu este nimic nou. Iar părinţii micuţilor sunt puşi în dificultate, de cele mai multe ori, atunci când li se cere să semneze unele contracte cu care nu sunt familiarizaţi.

Mai ales că şi copilul semnează un contract, vârsta la care o poate face variind însă. Nu este nici un lucru de temut faptul că fiecare copil trebuie luat în evidenţa unui club, indiferent de sportul pe care l-a ales să îl practice. Pentru a veni în sprijinul părinţilor, am luat legătura cu persoane autorizate, care pot clarifica situaţia.

Rusalin Fîc, directorul C.S.M. Reşiţa spunea că la o vârstă fragedă, copiii vin la o secţie de sport în urma unor selecţii făcute de antrenori, iar legitimările se fac mult mai târziu. „Suntem un club care trăim din bani publici, iar contractele nu se semnează pe bani mulţi.

Legitimarea micuţilor este făcută în urma unei cereri de legitimare pe care o semnează atât părintele cât şi copilul. Pe viitor, dacă vor să renunţe, nu îi putem opri. Statistica în timp a arătat că doar un procent de 10% din cei care vin la club, confirmă şi rămân să evolueze“.

Niculiţă Puia, inspector principal în cadrul Direcţiei de Sport Caraş-Severin, este de părere „că până la contractele de transfer este cale lungă. Este normal ca părinţii alături de copii, să semneze cererile de legitimare. Iar contractele nu le impunem noi.

Fiecare club are propriile căi de a legitima sau a semna un contract cu sportivii. Noi indicăm semnarea de contracte pentru a nu exista în cazul unui transfer certuri sau neconcordanţe. În final, fiecare sportiv poate evolua unde este mai bine pentru el. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie respectate regulamentele de ordine interioară, sau că părinţii decid în locul sportivilor“.

Lucian Manole, preşedintele Secţiei de Fotbal de la Gloria Reşiţa, ne-a declarat că „până la 16 ani, un copil semnează contractele doar dacă şi părinţii semnează şi sunt de acord. Iar cererile de legitimare sunt făcute de la vârsta de nouă ani, tot cu semnătura copilului şi a părinţilor, aceştia fiind tutorii legali ai copilului.

Contractele în urma cărora un fotbalist poate aduce bani în urma unui transfer, pot fi făcute însă doar după vârsta de 16 ani, cu excepţia cazurilor în care sportivul se mută din localitate cu întreaga familie, motiv întemeiat pentru a îi face dezlegare de contract“.

Camelia Giuca