Din fericire, aceştia sunt păsuiţi de către guvernul României pentru încă o perioadă scurtă de timp, pentru a face toate modificările necesare. Este cazul şi şcolilor de şoferi, care trebuie să se supună noilor condiţii cel târziu până la prima viză anuală pe care trebuie să o solicite Autorităţii Rutiere Române.
Astfel, alături de noul Cod Rutier, se vor adopta pe parcursul acestui an, şi normele europene corespondente şcolilor de conducători auto. Una dintre acestea se referă la numărul minim de autoturisme pe care trebuie să le aibe o şcoală de şoferi pentru instruirea practică a unei grupe de cursanţi.
Numărul minim diferă în funcţie de câţi cursanţi estimează şcoala respectivă că va avea. În ceea ce priveşte competenţa profesională, şcoala trebuie să facă dovada a cel puţin unui instructor de conducere şi a unui profesor de legislaţie rutieră, ambii angajaţi cu carte de muncă, pe o perioadă nedeterminată. Numărul angajaţilor diferă în funcţie de numărul maxim de cursanţi pe care îi poate avea şcoala.
Numărul maxim de cursanţi va fi scris pe autorizaţia eliberată şcolii şi depinde de capacitatea sălii în care se desfăşoară pregătirea teoretică a elevilor. Autorizaţia va fi eliberată pe o perioadă de cinci ani pentru categoriile la care se efectuează pregătirea.
Doina Rolea