Deva. Direcţia Judeţeană pentru Tineret Hunedoara (DJTHd.) organizează în perioada 13 – 15.09.2007 o sesiune de informare la nivel regional, cu tema „Tineret în Acţiune”. Evenimentul va avea loc la Youth Hostel „Căprioara” din Deva şi va fi susţinută de Sorina Nihta, multiplicator al programului Tineret în Acţiune. „Lucrările seminarului vor demara vineri, la ora 9.00., şi vor cuprinde discuţii pe idei de proiecte şi tehnici de elaborare a acestora de către organizaţiile de şi pentru tineret. Proiectele cuprind acţiuni extraşcolare iar organizaţiile hunedorene vor fi ajutate în implementarea proiectelor şi accesarea fondurilor de Direcţia Judeţeană pentru Tineret Hunedoara” a precizat directorul DJTHd., Lorincz Szell.(foto) Grupul ţintă a acestei acţiuni sunt tinerii din Regiunea Vest. Participă consilierii de tineret responsabili de activitatea de tineret din regiunea Vest, însoţiţi de doi reprezentanţi ai structurilor asociative de şi pentru tineret.
Sesiunea face parte dintr-un program comunitar care pune în practică cadrul legal de susţinere a activităţilor de învăţare non-formală pentru tineri. Programul se derulează în perioada 2007 – 2013 cu un buget total de 885.000.000 milioane de Euro. În România, programul „Tineret în Acţiune” este implementat de către Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale – ANPCDEFP, Autoritatea Naţională pentru Tineret având rolul de structură suport pentru implementare.
Sanda Bocaniciu
