Caraş-Severin, Romania

Firma câştigătoare a licitaţiei pentru executarea lucrărilor de ranforsare a celor 6 kilometri de drum, S.C. Axela S.R.L. din Timişoara, a decis să înceapă reparaţiile pe strada Nicolae Bălcescu. Mai exact, este vorba de porţiunea de drum cuprinsă între Parcul „Gen. I. Drăgălina“ şi podul care duce spre gara din municipiu, tronson în care se circulă pe patru benzi şi, deci, se impune executarea unor lucrări mai ample.

Deşi această porţiune de drum a mai beneficiat de reparaţii de suprafaţă, finanţate de la bugetul local, traficul intens a făcut necesară demararea unui proces de refacere a drumului. Actuala investiţie este posibilă prin intervenţia preşedintelui Consiliului Judeţean. Pentru ca „europeanul“ să se prezinte în condiţii excelente şi pe teritoriul municipiului Caransebeş vor fi executate lucrări de frezare, se va turna covor asfaltic şi vor fi realizate acostamentele drumului. Primarul Ion Marcel Vela a cerut executantului dublarea termenului de garanţie pentru lucrarea realizată, adică doi ani, faţă de un an, cât era oferta iniţială.

Termen scurt

După ce strada „Nicolae Bălcescu“ va fi pusă la punct, firma care execută lucrările va trece la reabilitarea drumului pe strada Libertăţii, până la podul peste Sebeş, iar ulterior va fi vizată zona A.C.R. Toate lucrările trebuiesc finalizate în acest an, până la mijlocul lunii decembrie. Reamintim că pentru punerea în practică a acestui proiect, atât de aşteptat de caransebeşeni şi de toţi cei care tranzitează oraşul la volanul maşinii, au fost puse la dispoziţie fonduri guvernamentale în valoare de circa 21 de miliarde de lei vechi.

Iulius Pîrvu