Dupa cum ne informeaza d-l prof. univ. dr. Anton Ilica, decanul Facultatii
de Stiinte ale Eucatiei, Institutorii, ca absolventi ai Colegiului Universitar
Pedagogic, au o noua oportunitate: aceea de a obtine licenta într-o specializare
a domeniului Stiintelor Educatiei.
În baza Ordinului MEC nr. 5359 din 31 octombrie 2005, „absolventii
Colegiilor Universitare de Institutori, care au obtinut diploma de absolvire
de institutor, pot continua studiile în vederea obtinerii diplomei de
licenta în specialitatea Pedagogia Învatamântului Primar si
Prescolar”. Pentru ca exista confuzii induse de acest ordin, de care unele
facultati de la universitati private profita, venim cu urmatoarele precizari:
Universitatea „Aurel Vlaicu”, prin specializarea respectiva din
cadrul Facultatii de Stiinte ale Educatiei si Asistenta Sociala, valorifica
aceasta oportunitate în cursul anului universitar viitor, atunci când
prima serie a specializarii de licenta ajunge în anul al treilea.
Consecinte ale „Procesului de la Bologna”
În consecinta, în vara anului viitor, asteptam absolventii de
Colegii Universitare Pedagogice sa se înmatriculeze în anul al III-lea,
care vor sustine în cursul anului, examenele de diferenta, conform Programului
de studii în vigoare, adoptat în urma Procesului de la Bologna.
În final, va urma examenul de licenta, iar diploma va fi însotita
de Foaia matricola cu 180 credite transferabile si profesionale.
Conform ordinului amintit, absolventii Colegiului Universitar Pedagogic de
Institutori (de stat sau privat) pot continua studiile în regim de învatamânt
la zi, seral sau la distanta, pentru obtinerea licentei în specializarea
Pedagogia Învatamântului Primar si Prescolar (adica dubla specializare),
ceea ce ofera calificarea de profesor pentru scoli primare si gradinite.
Aceasta noua calitate a profesionistilor din gradinite si scoli primare le
dau posibilitatea de a urma cursuri de Master, apoi Doctorat, de a accede pe
functii de directori de institutii de învatamânt, de a avea o salarizare
identica cu a oricarui profesor, precum si de a avea un alt tip de autoritate
în fata elevilor, iar în cancelarie prestigiul pe care îl
binemerita.
G.K.
