Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Decizia a fost luată vineri, după mai multe ore de discuții între directorul economic al municipalității, conducerea Spitalului Municipal de Urgență și liderul Sanitas din spital.

Potrivit directorului economic al Primăriei, Horia Irimia, situația sporurilor din Sănătate este una confuză în toată România, reglementările Ministerului Sănătății adoptate la finele lunii martie dezavantajându-i pe unii angajați din sectorul sanitar. Irimia spune că problema apare atunci când, conform acestor noi reglementări, sporurile trebuie încadrate într-o anumită limită, mai precis să nu depășească pe total ordonator principal de credite 30%.

„Noul regulament modifică procentele anterioare ale sporurilor, stabilind niște intervale lăsate la latitudinea managementului spitalului. Reglementările legale prevăd însă încadrarea sporurilor într-o limită care să nu depășească pe total ordonator principal de credite 30%. Aici intervine problema!!!! În cazul specific al Caransebeșului, numărul angajaților spitalului – peste 400 – depășește cu mult numărul restului angajaților din subordinea ordonatorului principal de credite, care este primarul.municipiului. În aceste condiții, dacă s-ar acorda sporurile pe secțiile din spital la nivelul maxim, s-ar depăși limita de 30% sporuri pe total ordonator principal de credite. În final, s-a stabilit să se acorde sporurile la nivelul minim, doar așa nu se depășește limita de 30%”, a explicat directorul economic al Primăriei.

Irimia a anunțat și că salariile la spitalul din Caransebeș, calculate cu sporul minim, se vor plăti la jumătatea săptămânii viitoare, însă, potrivit acestuia, noul calcul îi va afecta pe unii din angajați. „ Se vor calcula salariile pe martie cu sporurile minime, probabil miercuri vor intra pe cardurile angajaților. Medicii și asistenții, chiar dacă se aplică sporurile la nivelul minim, vor avea venitul net mai mare decât salariile pe februarie. Probleme vor avea infirmierele, brancaRdierii, etc., care vor avea cu câteva sute de lei mai puțin venitul net. Dacă se schimbă baza legală, în luna următoare se poate reveni”, a precizat Horia Irimia.

Directorul economic a ținut să infirme informațiile lansate în spațiul public, potrivit cărora Primăria nu vrea să se acorde sporurile la nivelul maxim. „Am vorbit în tot acest timp cu medici din alte spitale, cu Casa de Sănătate, cu omologi ai mei din alte municipii – directori economici – , problema nu este în Caransebeș, este în toată țara!!! Plafonul de 30% creează obstacolul!!! Problema nu este generată de Primăria Caransebeș, ci de legislația in vigoare. Și la Spitalul Județean Reșița este aceeași problemă, cu plafonul de 30% , și acolo se acordă sporurile la nivelul minim”, a mai spus directorul economic al municipalității caransebeșene, Horia Irimia.