Conform Legii 18, au fost cerute 3.199 de hectare de către persoane fizice, toată această suprafaţa fiind pusă în posesie. După Legea 1/2000, persoanele fizice şi juridice din Timiş, care aveau dreptul să ceară pădure, au fost împroprietărite cu peste 3.000 de hectare iar alte 6.500 au mers către primăriile din judeţ, biserici, mănăstiri sau şcoli.
Ultimele cereri au putut fi făcute cu ajutorul Legii 247, unde au fost cerute 4.500 de hectare, dar au fost puse în posesie doar 329, din cauza comisiilor locale care nu găsesc terenul, iar procedurile sunt anevoioase. Oamenii, al căror teren este deja ocupat, îşi primesc suprafaţa în vecinătatea locului respectiv, însă acest procedeu durează, spun reprezentanţii DS Timiş.
