Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) ameninţă statul cu greve temporare, dacă în decurs de trei zile nu vor fi abrogate noile măsuri care prevad sancţionarea magistraţilor. Este vorba despre dispoziţiile art. 99 (litera h), din Legea 303/2004 privind statutul magistraţilor; art. 504 şi următoarele din Codul de Procedură Penală. AMR a dat publicităţii o scrisoare deschisă către toate autorităţile statului, prin care solicita ca, pâna la sfârşitul săptămânii trecute, să fie abrogate de urgenţă prevederile respective.
Aşa se face că judecătorii nemulţumiţi din ţară au profitat de greva funcţionarilor din justiţie, manifestându-şi la rândul lor nemulţumirile. Cum ultima rundă de negocieri a fost stabilită pentru ziua de stăzi, la minister, magistraţii timişeni au hotărât să ia poziţie faţă de colegii lor din AMR. Potrivit unui comunicat remis de Biroul de presă al CAT, Adunarea generală a Judecătorilor Curţii de Apel Timişoara, întrunită la finele săptămânii trecute, a decis să nu iniţieze nici un fel de forme de protest în cursul acestei săptămâni.
Mai mult, judecătorii Curţii de Apel Timişoara au realizat un studiu de drept comparat, constatând că există norme similare de răspundere a judecătorilor în mai toate statele membre ale Uniunii Europene. Ei sunt conştienţi că trebuie să existe o formă de tragere la răspundere a celor care greşesc, sub diverse forme, chiar dacă au statut de magistrat.
Sabin Cercel
