Deşi cetăţeanul e rar ascultat, iar când acest lucru se întâmplă puţini sunt cei care îi vin în ajutor, oamenii continuă să spere şi merg mai departe cu solicitările lor.
Nemulţumire veche
Membrii Asociaţiei de proprietari nr. 100 au încercat, în repetate rânduri, remedierea următoarei situaţii: gunoiul rezultat din activitatea societăţilor comerciale din zonă era colectat în containerele asociaţiei, fapt anormal în condiţiile în care locatarii scoteau din buzunar banii pentru colectarea şi depozitarea gunoiului în spaţiile cu pricina. După ce S.C. Trans Urbis S.R.L., operatorul local de salubritate, şi-a declinat competenţa în rezolvarea acestei probleme, oamenii s-au adresat municipalităţii.
Rezolvarea părea a fi găsită când, în luna iulie a acestui an, era adoptată o hotărâre de către consiliul local, prin care se stabilea ca facturarea să se facă în sistem pauşal. Astfel, oricât gunoi s-ar aduna în plus, factura este aceeaşi, în funcţie de numărul de persoane.
Hotărâre contestată
Această hotărâre a fost, însă, departe de a-i mulţumi pe membrii Asociaţiei nr. 100, cu atât mai mult cu cât prin acelaşi document era majorat şi preţul pentru metrul cub de gunoi. Aşa că, aceştia au înaintat primăriei o cerere prin care se solicită analizarea situaţiei şi renunţarea la facturarea în sistem pauşal. În caz contrar, se precizează că asociaţia nu va mai achita valoarea facturilor calculate în acest mod.
La ultima şedinţă a consiliului local a fost respinsă această solictare, pe motiv că H.C.L. nr. 215/2006, la care se face referire, a fost aprobată în urmă cu două luni şi, deci, a expirat termenul de 30 de zile în care acest act administrativ putea fi atacat. O explicaţie riguroasă din punct de vedere juridic, dar oamenii nu cereau abrogarea hotărârii, ci analiza situaţiei de fapt din asociaţia respectivă, şi găsirea unei soluţii. Adică, cereau puţină bunăvoinţă, ori acest lucru nu e cuprins în lege…
