CARAȘ-SEVERIN – De luni, 5 martie, meteorologii anunță o încălzire treptată a vremii în Banat, cu temperaturi chiar peste mediile climatologice ale perioadei, din 8 până în 11 martie.
Potrivit specialiștilor de la Centrul Meteorologic Regional Banat-Crișana, cerul va fi variabil ziua, dar se va înnora spre seară și în cursul nopții când pe arii extinse, începând din Banat, vor fi precipitații sub formă de ploaie și lapoviță. Izolat vor fi condiții de polei. La munte va ninge viscolit. Vântul va sufla slab la moderat din sector estic, cu intensificări susținute în sudul Banatului și la munte. Temperaturile maxime vor fi între -3 și 2 grade Celsius, iar minimele între -12 și -7 grade Celsius.
Temperaturi pentru zona Banat-Crișana
06.03, ora 8 – 07.03, ora 8 – maxime: 4-9 grade Celsius; minime – 1-7 grade Celsius;
07.03, ora 8 – 08.03, ora 8 – maxime: 8-14 grade Celsius; minime – 0-5 grade Celsius.
Meteorologii de la Centrul Regional Banat-Crișana mai spun că, din 8 martie până în 11 martie, regimul termic se va situa în general peste mediile climatologice ale perioadei, iar temporar va ploua.