REȘIȚA – Este saltul psihologic la care spectatorul a fost așteptat să participe pentru a plonja râzând în drama realității prin povestea lui Creangă.
Ca o mănușă îi vine Festivalului Internațional de Teatru „Scena ca o stradă“ acest spectacol al Teatrului Act București regizat de Alexandru Dabija în care strada, ca decor, devine scena ce readuce la viață personajele poveștii lui Ion Creangă, textul fiind adaptat după „Ivan Turbincă“. Marcel Iureș i-a așteptat luni seară pe spectatori pe scena – stradă a Casei de Cultură, pentru a le spune această poveste a eroului condamnat să trăiască peste veacuri din chiar finalul povestirii lui Creangă, Ivan Turbincă, un fel de soldat universal, adaptat realităților social-politice de astăzi.
Boschetar și povestitor, poate soldat decorat, cândva, ajuns la bătrânețe să trăiască singur pe străzi, din cerșetorie, personajul de pe scenă intră direct în poveste în încercarea de a fenta Moartea. Cu un umor de tip râsu-plânsu, i se substituie lui Ivan Turbincă și devine pe rând când Dumnezeu, când Sfântul Petru, negociază pentru iad sau rai, cere o amânare de grație, iar între timp se veselește, cântă și dansează, fericit că are tot ce-i trebuie, adică băutură și țigări. Replicile sunt încărcate de acea înțelepciune populară salvatoare, însă puternic ancorate zilelor noastre, timp de o oră și jumătate publicul fiind transportat într-o lume a marginalizaților bătrâni și singuratici, fericiți că Dumnezeu le-a mai dat să trăiască o zi, și încă o zi, și încă o zi.
Lumea contemporană este redată prin elementele de recuzită, radioul, telefonul public, patul din carton al vagabondului bețiv, plasa boțită (turbinca) în care viața și moartea se întrepătrund pentru a țese firul poveștii. Ca un brav soldat pe câmpul de bătălie, eroul luptă până la sfârșit și intră în Absolutul neființei printr-un simplu telefon, chemând moartea la un păhărel. Finalul lasă loc interpretărilor, fiecare spectator fiind liber să-i aleagă înțelesul grav, cu zâmbetul pe buze, batjocoritor, amical, aplaudând pacea semnată în nemurire cu moartea.
Un rol greu, de mare complexitate, ce prezintă fațetele unei personalități multiple, interpretat cu maximă intensitate. Totul într-o extraordinară artă a povestirii pe care Marcel Iureș o redă (pentru că o are) firesc, cu naturalețea bătrânilor de altădată, care transmiteau poveștile și legendele din generație în generație, într-un soi de vrajă care te prinde în poveste cu elementele retoricii, improvizației, gesticulației, mimicii expresive și jocului de scenă impecabil. Asta pentru a ne aduce aminte că oamenii, odinioară și chiar până nu demult, știau să povestească.
Chemat la rampă de publicul reșițean într-o cascadă de aplauze, artistul nostru de Hollywood, atât de îndrăgit, a răspuns de cinci ori, fără rezerve și a declarat pentru JCS: „Nu face excepție cu nimic publicul reșițean, care e unul dintre cele mai bune din Europa, după părerea mea. Să n-aveți dubii, credeți-mă, eu văd mai bine de pe scenă. E un public foarte cald și extrem de bine educat, elegant, oameni care au măsură în tot peisajul ăsta, care e derizoriu și e promis, cum ni s-a dat să trăim, cum ni se spune să trăim. Publicul e minunat, iar rolul acesta înseamnă enorm pentru mine și cred că s-a văzut. Eu m-am simțit extraordinar“.