Ne aflăm la jumătatea unui nou ciclu olimpic şi perspectivele pentru Beijing
2008 nu sunt deloc roze. Din contră, discipline sportive care, mai ieri, ne
ofereau garanţia obţinerii unor medalii sunt într-un evident declin şi nimeni
nu pare a fi în măsură să îndrepte situaţia. Alunecarea pe tobogan este îngrijorătoare
şi de aceea, fără a ne erija în specialişti, ne propunem să nuanţăm puţin, câteva
din cauzele declinului sportului românesc. Declin, care nu este unul deloc întâmplător…
Pe educaţie fizică, mişcare, sport, în general, se pune un accent din ce în
ce mai scăzut. La grădiniţă, norma este de o jumătate de oră de activitate sportivă
pe săptămână, iar în şcoala primară, învăţătoarea face română şi matematică
în timpul celor 2 (două) ore de educaţie fizică săptămânale cuprinse în programa
de învăţământ. Apoi, majoritatea bazelor sportive sunt în paragină, nimeni nu
ştie ale cui sunt, pasându-se responsabilitatea de la unul la celălalt, timp
în care tinerii, resemnaţi şi nebăgaţi în seamă, sunt nevoiţi să caute alte
activităţi extra-sportive, pentru a-şi consuma surplusul de energie. Nici descoperitorii
şi şlefuitorii de talente, parcă nu mai au entuziasmul de odinioară, când văd
cu cât dispreţ sunt trataţi, ce lefuri batjocoritoare primesc. Motive suficiente
pentru a constata că aria de selecţie a scăzut dramatic. Şi va continua să scadă,
câtă vreme sportul nu-şi va găsi loc, datorită unor capete obtuze din guvernarea
portocalie, printre primele zece priorităţi ale actualului guvern.
Daniel Scridon