Preşedinte a fost ales Victor Kormoczy. Terenul de fotbal era în zona Coloniei Oltului, de astăzi, zonă care avea să fie dezafectată mai târziu, construidu-se locuinţe pentru salariaţii U.D.R.
După şapte ani, în 1918, acesta s-a transformat în Clubul Sportiv al Muncitorilor, iar din 1922, odată cu apariţia Legii Societăţilor Nonprofit, acesta s-a transformat în Societatea Sportivă Munictorească Reşiţa (S.S.M.R.), cu Vasile Bernau, preşedinte, şi Carol Klein, secretar general, avându-i ca membri pe Francisc Keiser, Eduard Rost şi Hemann Rausch.
Activitate reprezentativă
A fost socotit, unul dintre cele mai puternice cluburi sportive munictoreşti din Banat, în acea vreme, cu secţiile fotbal (antrenor Ladislau Szepe, corodonatori Petru Ţundrea şi Eduard Rost), lupte greco-romane (Vasile Orz şi Gemesy), turism (Robert Grabovski), gimnastică (Kristof Miskowschi), şah, handbal (Iosif Foral şi Ludovic Gedeon), schi alpin şi schi fond (Alexandru gedeon şi Emanuel Vrjitor), tenis de masă (Cornel Munteanu şi Ştefan Cserwenka), atletism (Iosif Gedeon). Întreaga activitate sportivă a fost susţinută, în principal, cu sprijinul material şi financiar al membrilor clubului.
Un alt sprijin a venit, în timp, şi din sumele încasate sub formă de cotizaţii pe statele de plată ale uzinei, în procent de 1%, din câştigul lunar realizat de fiecare salariat. Interesantă era şi repartizarea acestui procent: 60% pentru S.S.M. Reşiţa şi 40% pentru S.S. U.D.R, acesta din urmă beneficiend şi de unele surse speciale, fiind un club al patronatului.
Urmează, în 1925, fuziunea dintre S.S.M.R. şi Internaţionale Sport Sektion (un alt club muncitoresc înfiinţat în 1922şo coordonat de Ernest Loukota). După fuziune denumirea rămâne S.S.M.R., preşedinte devenind Hermann Rausch, iar secretar Georg Hromadka. Cu baze sportive: terenul de fotbal unde astăzi este Universitatea „Eftimie Murgu“, Cabana „Muncitorul“, de pe Muntele Semenic (astăzi administrată de „Pritenii Munţilor“, Ştrandul „Turistic“ (acum în proprietatea S.C. Consproiect), săli de gimnastică, lupte, tenis de masă şi şah.
Fuziune refuzată
În 1926 se petrece un moment important în mişcarea sportivă reşiţeană, fiind anul de constituire al viitorului C.S.M. Reşiţa. Un comitet de iniţiativă unifică S.S. U.D.R. U.D.R. cu Clubul Sportiv Reşiţa (înfiinţat în 1919) şi Olimpia Reşiţa (constituit în 1921), sub acelaşi nume Clubul Sportiv Muncitoresc Reşiţa. De remarcat faptul că, deşi i s-au asigurat posturi de conducere în noul club constituit, S.S.M. Reşiţa a refuzat fuziunea.
Astfel că, din datele pe care le deţinem, completate cu o serie de dovezi care ne-au fost puse la dispoziţie, cu amabilitate, de Iulian Munteanu, secretarul general al C.S. Muncitorul Reşiţa, rezultă faptul că această grupare sportivă îşi continuă activitatea în paralel, cu S.S. U.D.R., tot sub denumirea de S.S.M.R., susţinută, în continuare, de salariaţi. Chiar dacă o parte dintre cei mai buni sportivi au trecut la noul club fanion.
În 1936, echipa de fotbal a Societăţii Sportive Muncitoreşti Reşiţa promovează în Divizia C, în 1939 ajunge în Divizia B, cea mai mare performanţă în acest eşalon fiind locul al II-lea în campionat (ediţiile 1939/1940 şi 1940/1941). În perioada 1942-1945, activează în „Campionatul de Război al României“, organizat sub diverse denumiri: Cupa Eroilo, Cupa Basarabiei, alături de S.S. U.D.R., Ripensia Timişoara, Chinezul Timişoara, Vulturii Lugoj… Apoi, imediat după război, între anii 1946 şi 1948, devine Locomotiva Reşiţa.
Club interzis
Din 1948, odată cu naţionalizarea, S.S.M.R. este interzis, iar fotbaliştii buni trec la Oţelul Reşiţa, viitorul C.S.M.R. Moment în care, fiindcă nu au acceptat trecerea la noul sistem, Georg Hromatka şi ceilalţi conducători sunt arestaţi şi trimişi în închisoare, pe motive politice. În acelaşi timp, bunurile clubului, printre care ştrandul turistic, Cabana „Muncitorul“ de pe Muntele Semenic, terenul de fotbal din zona actualei Universităţi „Eftimie Murgu“, trec în patrimoniul Intreprinderii Comunale Reşiţa (I.C.R.), care, mai apoi, devine Întreprinderea de Gospodărire Orăşenească Reşiţa (I.G.O.R.).
Dar, clubul nu dispare de pe scena sportivă. Pentru că, din fostul U.D.R., se desprinde Secţia Edile care, cu Serviciile Publice de Gospodărire Comunală din acea vreme, se constituie Intreprinderea Comunală Reşiţa (I.C.R.). Şi, salariaţii care au venit de la fostul U.D.R., refac clubul, dar nu sub denumirea de Muncitorul, care să amintească de muncitorime, ci de I.C.R., conform Ordinului Nr. 5, din 1949, al Organizaţiei Sportului Popular. Într-un an de zile, denumirea se schimbă în Flamura Reşiţa şi, apoi, în Progresul Reşiţa.
În fine, în 1950, se revine, într-un fel, la vechea denumire, şi se adoptă numele de A.S. Muncitorul Reşiţa. Care, în anul 1988 fuzionează cu Ştiinţa Reşiţa, devenind Muncitorul Ştiinţa Reşiţa. Timp de doar doi ani, pentru că în 1990, în baza Autorizaţiei Nr. 2551, emisă de prefectul de atunci, Liviu Spătaru, se revine la A.S. Muncitorul Reşiţa, cu personalitate juridică, cu secţiile fotbal, judo şi tenis de masă, iar din 2005 se transformă în C.S. Muncitorul Reşiţa. Club care, în 2006, împlineşte 95 de ani de activitate, fiind cea mai veche structură sportivă în „viaţă“ a Reşiţei, fiind în tot acest interval de timp, un club polisportiv, susţinut financiar de salariaţi, prin cotizaţii, şi de sindicate.
Patru secţii sportive
Astăzi, în cadrul C.S. Muncitorul, fiinţează următoarele discipline sportive: fotbal, judo, şah şi tenis de câmp. În ultimii 17 ani, Secţia de Judo a avut performanţe nutabile naţionale şi internaţionale, echipa de fete devenind campioana României în anul 1992, printre componente aflându-se şi Simona Richter, medaliată cu bronz la Olimpiada de la Atlanta, actualmente antrenoare federală, la Centrul Olimpic de Judo de la Cluj-Napoca.
Iar echipa de fotbal a activat numai la nivelul Ligii a IV-a, promovând în Divizia C, actuala Ligă a III-a, în 2005, după exact 70 de ani. În anul 2003 s-a înfinţat Secţia de Şah, echipa masculină de seniori promovând, recent, în Divizia A. La începutul acestui an s-a înfiinţat şi secţia de tenis de câmp. Culorile clubului sunt negru-roşu, dispuse diferite decât al al C.S.M.R. şi F.C.M.R., cu excepţia anilor 2003-2005, când au fost adoptate culorile verde-portocaliu.
Conducătorii clubului
Din 1948 şi până în prezent, clubul a fost condus de următorii preşedinţi: Ion Jianu, Dumitru Bârleanu, Eduar Inaculovici, Ionj Steluţă, Gheorghe Mutaşcu, Nicolae Petrila, Gelu Bălan, Alexandru Stoican, copreşedinţii Iulian Georgevici şi Florin Glava, actualmente în funcţii.
Motiv pentru care, reprezentanţii acestuia, cu sprijinul sindicatelor şi conducerilor administrative ale firmelor Prescom şi Aquacaraş, şi-au propus să marcheze acest eveniment în cursul lunii decembrie a.c.
Într-o ediţie viitoare vă vom prezenta parcursul activităţii fotbalistice din Valea Domanului, de la înfiinţare şi până în prezent.
Marius Moraru
