REȘIȚA – Atât reprezintă finanțarea pe care o va primi municipalitatea reșițeană pentru a moderniza infrastructura rutieră aferentă cartierului Poiana Golului.
Locuitorii zonei s-au plâns nu o dată de starea precară a drumurilor, înrăutățită de fiecare din săpăturile făcute în numele rețelelor edilitare, în special pentru gaz și apă. Constructorii au venit, au răvășit străzile și au lăsat în urma lor depozite de materiale de construcții și… ulițe acoperite cu lut în care se afundau mașinile trecătorilor. Localnicii au tot reclamat, municipalitatea a amenințat, chiar a și trecut la amendat, până când constructorii au plecat și totul a părut dat uitării. Asta până mai ieri…
De fapt, chiar luni, 6 februarie, hârtiile care acordă banii pentru drumurile din Poiana Golului au văzut semnăturile Executivului. „Contractul pentru unul dintre proiectele acceptate la finanțare prin fonduri alocate prin Programul Național de Dezvoltare Locală, mai exact «Modernizare drum de acces și străzi în cartierul Poiana Golului din municipiul Reșița», a fost semnat de către reprezentanții Guvernului. Mă bucur că încep să se facă pași concreți în implementarea acestor proiecte și aștept cu nerăbdare alocarea efectivă a sumelor necesare demarării lucrărilor“, declara Ioan Popa, primarul municipiului Reșița.
Potrivit documentelor făcute publice de edil pe o rețea de socializare, valoarea totală a investiției se ridică la 5.230.774,90 de lei, din care 5.010.625,90 de lei reprezintă finanțarea alocată din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.
