OȚELU ROȘU – Șase bărbați, presupuși autori ai unui furt dintr-o societate comercială, au fost prinși și reținuți. Totul a început în 13 ianuarie, în jurul orei 4.00, când polițiștii din Oțelu Roșu au fost sesizați că persoane necunoscute au intrat prin efracție într-o firmă din oraș.
Ajunși la fața locului, oamenii legii au putut concluziona că presupușii făptași au părăsit zona cu un autoturism. „A fost solicitat sprijinul structurilor de poliție din apropiere, ulterior polițiștii din orașul Hațeg au oprit în trafic un autoturism în care se aflau șase bărbați, iar la controlul efectuat, în interiorul autoturismului au fost identificate bunurile furate și obiecte folosite la forțarea ușilor de acces în societatea comercială. Valoare bunurilor furate este de aproximativ 5000 lei, acestea fiind recuperate și restituite părții vătămate. Autorii furtului, șase bărbați cu vârsta între 17 și 22 de ani, cu domiciliul în localitatea Vulcan, județul Hunedoara, au fost reținuți de polițiști“, aceștia urmând să fie prezentați judecătorului de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă, după cum ne informează Poliția județului. Cei șase sunt cercetați acum pentru furt calificat.
