Străduţele oraşului păstrează vestigii culturale şi istorice. La „deal“ de primărie îşi deschide porţile cel mai vechi teatru din ţară, edificiu ajuns la venerabila vârstă de 190 de ani. Mai la „vale“, bătrâna farmacie îşi poartă mândră pe umeri cei 212 ani. Şi multe altele sunt clădirile înaintate în ani ale Oraviţei.
Paşii poetului
În 1868, trupa lui Pascali juca pe scena teatrului, atunci când, din „cuşca“ de sub scenă, tânărul Eminescu „sufla“ replicile actorilor. Şi multe alte nume ale vremurilor au păşit pe scena micului teatru construit din piatră, în stil baroc vienez. Iar ecoul vioarei lui Enescu încă se aude în auzul celor care ştiu s-o asculte.
Astăzi spectacolele sunt rare, iar teatrul-muzeu găzduieşte expoziţii etnografice şi de carte veche. Într-o toamnă de 2007, liedurile, tangoul, baletul, ariile şi imaginile de epocă au recreat ceva din vremurile de mult apuse. Spectacolul aniversar a adus laolaltă, sub cupola micului teatru, oficiali, personalităţi culturale şi iubitori de frumos.
Farmacia vremurilor
La doar câteva sute de metri, se deschid porţile farmaciei Knoblauch. Timpul a trecut peste micul muzeu ale cărui încăperi, trei la număr, se descoperă privirii la fel cum erau odată. Incinta a fost păstrată aşa cum o înfăţişează o veche fotografie, rămasă din vremurile când aici se preparau medicamente.
Ghidul Nicolae Murgu îi întâmpină pe toţi cei care vor să treacă pragul „Vulturului negru“, aşa cum se mai numeşte muzeul. Înăuntru se găsesc vechi ustensile necesare activităţii farmaceutice, cărţi şi mobilier vechi, vechiul cântar şi casa de marcat adusă din Cleveland.
În apropiere se află şi Casa de Cultură, renovată recent prin strădania autorităţilor locale, edificiucare mai are doar câţiva paşi până la centenar. Nu trebuie uitată gara din Oraviţa, cea mai veche gară din ţară, construită la mijlocul secolului XIX.
Gara este şi astăzi punctul de plecare al celei mai vechi căi ferate din România, cea care leagă Oraviţa de Anina.
Ionel Ivaşcu