BĂUŢAR – Mai multe proiecte de investiţii se derulează din acest an în comuna de pe Valea Bistrei, cu finanţare de la bugetul de stat, prin PNDL II.
Romulus Barbescu, primarul comunei Băuţar, păşeşte cu dreptul în 2018, după ce la sfârşitul anului trecut semna, cu Ministerul Dezvoltării, două contracte importante, în valoare de 49.937.049 de lei. Unul dintre ele, în sumă de 27,041,285, vizează introducerea reţelelor de canalizare în satele Bucova, Băuţar şi Cornişoru, şi altul, în valoare de 22.895.764 de lei, are în vedere modernizarea a 20 de kilometri de drumuri comunale. „Alimentarea cu apă, tot pentru cele trei localităţi, am avut-o depusă pe SEAP, însă mi-au întors proiectul pentru unele modificări. Vom scoate din nou proiectul la licitaţie, iar după finalizarea procedurilor vom trece propriu-zis la treabă. La fel vom proceda şi în cazul canalizării şi al drumurilor“, ne-a declarat primarul comunei Băuţar.
Pe lista de aşteptare a Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale se află şi proiectul pentru modernizarea şi dotarea căminului cultural din Băuţarul de Sus, despre care primarul spune că, deşi nu arată rău, are nevoie de îmbunătăţiri. Rămâne de văzut dacă acesta va intra sau nu la finanţare.
Edilul de pe Valea Bistrei aşteaptă să fie chemat la Bucureşti pentru semnarea altor două contracte de finanţare. Este vorba despre reabilitarea şcolii gimnaziale din Băuţar şi modernizarea altor două drumuri comunale din Cornişoru şi Bucova. „Nu cred să avem probleme, dar nu se ştie niciodată! Eu sper că ni se vor aloca banii şi pentru aceste două investiţii. De asemenea, am accesat suma de 86.000 de euro, fără TVA, pentru achiziţionarea unui buldoexcavator. Acest lucru a fost posibil datorită Grupului de Acţiune Locală «Ţara Gugulanilor», din care mai fac parte alte 18 comune, şi prin intermediul căruia am reuşit să accesăm bani europeni nerambursabili“, a concluzionat Barbescu.
