Caraş-Severin, Romania

Toate persoanele a căror transfer s-a realizat luni îşi vor executa pedepsele în România. Un lucru remarcat cu uşurinţă constă în faptul că de fiecare dată când se fac extrădări, printre extrădaţi se află şi câte o persoană din Caraş-Severin.

Printre cei extrădaţi luni se numără şi Ionel Ovidiu Ghergha de 32 de ani, din oraşul Bocşa. Împotriva acestuia Tribunalul Caraş-Severin a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de trei ani, pentru comiterea infracţiunii de trafic de fiinţe umane.

În sarcina acestuia s-a reţinut că, prin promisiuni mincinoase, a recrutat o minoră, pe care a transportat-o în Germania, unde a vândut-o în scopul practicării prostituţiei. Ghergha s-a sustras de la executarea pedepsei însă a fost prins la Roma şi trimis în ţară unde va avea timp să-şi dea seama că a vinde o minoră nu e o joacă.

Nina Curiţa