Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Firmele care nu au respectat prevederile din Codul Muncii au fost amendate. Inspectoratul Teritorial de Muncă al judeţului Caraş-Severin a efectuat, luna trecută, nu mai puţin de 215 controale, în urma cărora au fost aplicate amenzi în valoare de 98.000 de lei.

Sancţiunile din domeniul relaţiilor de muncă, în sumă de 71.000 lei, au fost aplicate pentru: neîntocmirea contractului individual de muncă în formă scrisă; neevidenţierea tuturor orelor lucrate; nerespectarea în cazul zilierilor a cuantumului remuneraţiei brute orare stabilite de părţi, care nu poate fi mai mic decât valoarea/oră a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată; nerespectarea timpului de muncă pentru zilierul minor; nerespectarea termenului maxim de 90 de zile cumulate pe durata unui an calendaristic, în cazul zilierilor care prestează activităţi pentru acelaşi beneficiar; completare aplicaţie electronică Revisal cu date eronate, transmiterea datelor în aplicaţia electronică Revisal nerespectând termenele legale; nerespectarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă la controlul anterior.

De asemenea, inspectorii ITM au identificat o persoană care muncea fără forme legale în domeniul forestier, prin urmare angajatorul a fost amendat cu 20.000 de lei. Cu aceeaşi sumă a mai fost sancţionat şi un angajator care a primit la muncă doi salariaţi în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractului individual de muncă cu timp parţial.

În comunicatul de presă remis redacţiei se mai arată că sancţiunile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în valoare de 27.000 de lei, au fost aplicate pentru deficienţe privind: evaluarea riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională; funcționarea dispozitivelor de protecție; efectuarea controalelor medicale la angajare și periodic; instruirea lucrătorilor; asigurarea măsurilor de prim-ajutor; purtarea echipamentului individual de protecție; semnalizarea de securitate a locurilor de muncă.