Caraş-Severin, Romania

Timp de două zile, în staţiunea de pe Cerna, în organizarea Academiei Olimpice Române, Filiala Caraş-Severin (AOR), a Studioului Regional Radio Reşiţa şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, s-a desfăşurat o sesiune de comunicări, intitulată sugestiv „Olimpismul contemporan şi valenţele sale“.

Printre invitaţi, s-au numărat personalităţi sportive importante din cadrul AOR de la Bucureşti, foste glorii sportive, directorii filialelor judeţene AOR din Arad, Timiş, Braşov şi Caraş-Severin, precum şi reprezentanţii cercurilor şi cluburilor olimpice din judeţ.

Pe marginea temei propuse de filiala AOR Caraş-Severin, prin directorul Doru Dinu Glăvan şi a întregii echipe din cadrul filialei judeţene a AOR, fiecare dintre cei prezenţi au susţinut un referat care să reflecte cât mai bine olimpismul, promovarea fair-playului, precum şi soluţii pentru îmbunătăţirea sportului prin stoparea violenţei, prin educarea fiecărui sportiv indiferent de ramura sportivă pe care o practică.

Din suflet pentru suflet

Un moment impresionant a fost prezentarea de către Anghel Vrabie, cel mai longeviv secretar general al AOR, prezent la şapte ediţii ale Jocurilor Olimpice, a momentelor critice prin care au trecut de-a lungul timpului organizarea Jocurilor Olimpice, a anilor în care acestea au fost întrerupte din motive întemeiate, sau nu.

La sesiunea din acest „week-end olimpic“ de la Băile Herculane, au mai luat cuvântul şi Nicolae Postolache, primul director din România al primului muzeu de sport, membru al AOR; Radu Frunteş, care este primul iniţiator în România al Jocurilor Olimpice miniaturale pentru elevi, competiţia care este deja o tradiţie în comuna Şirnea din judeţul Braşov.

Au luat apoi cuvântul şi mult mai „tinerii“ colegi de la Cercurile Olimpice din Caraş-Severin. Fiecare a avut lucruri de suflet, fiecare dintre cei prezenţi au plecat de la această consfătuire a membrilor AOR cu lucruri noi, fiecare a învăţat câte ceva, dar cel mai important lucru este faptul, că s-a creat o punte strânsă de legătură între reprezentanţii filialelor olimpice din Timiş, Arad şi Caraş-Severin.

Toţi au spus în unanimitate că aceste întâlniri vor fi continuate, schimbul de experienţe putând fi doar constructiv.

Camelia Giuca