NAIDĂȘ – Un nou grup de 11 migranţi, format din opt irakieni, doi iranieni şi un sirian, a fost prins de oamenii legii la frontiera cu Serbia.
În noaptea de 26 octombrie, în jurul orei 2.30, poliţiştii de frontieră din Naidăş, împreună cu poliţişti de la Ciclova Română şi Bozovici, au tras pe dreapta, pe DN 57, în apropiere de graniţă, un autoturism marca Kia, înmatriculat în Bulgaria, la volanul căruia se afla un cetăţean român. Oamenii legii i-au găsit în înteriorul autoturismului pe cei 11 cetăţeni străini, iar primele suspiciuni au fost generate de faptul că nu vorbeau limba română.
„Aceștia au fost conduși la sediul Poliţiei de Frontieră pentru cercetări, unde s-a stabilit că grupul era format din nouă bărbați şi doi minori, dintre care opt cetățeni irakieni, doi cetățeni iranieni și un sirian. Adulții au vârste cuprinse între 18 şi 59 de ani, iar cei doi copii au 10, respectiv 11 ani. Şoferul autoturismului este cetăţean român, în vârstă de 42 de ani şi domiciliază pe raza județului Timiș. Totodată, s-a stabilit faptul că cetăţenii străini au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România şi intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei cu ajutorul cetățeanului român“, se arată într-un comunicat remis redacţiei.
Timişeanul s-a ales cu dosar penal pentru trafic de migranţi, autovehiculul a fost indisponibilizat la Sectorul Poliţiei de Frontieră Naidăş, iar cercetările continuă vizavi de trecerea frauduloasă a frontierei, cei 11 fiind preluaţi de lucrători din cadrul Biroului pentru Imigrări Caraş-Severin.