Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Curtea de Apel Timişoara a decis miercuri, 25 octombrie 2017, să admită recursul formulat de Consiliul Judeţean Caraş-Severin împotriva sentinţei civile nr.114/07.02.2017 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. 5639/115/2016, în contradictoriu cu pârâţii Prefectul Judeţului Caraş-Severin şi Ion Marcel Vela. Mai mult, instanţa a casat sentinţa Tribunalului şi, în rejudecare, a respins acţiunea formulată de reclamanţii Prefectul Judeţului Caraş-Severin şi Ion Marcel Vela.

„Procesul l-am intentat pentru că am fost dator cărăşenilor. Dar dacă domnii judecători îşi anulează unii altora sentinţele, mai este ceva de zis? Eventual, să aşteptăm motivarea pentru a afla cauzele pentru care aceeaşi lege se poate interpreta în mod diferit. Îmi pare rău pentru Caraş-Severin, sentinţa de azi nu este reuşita nimănui şi nu este nici pierderea mea. Este doar o sentinţă şi o respect, pentru că respect justiţia. Dincolo de ea, Caraş-Severinul rămâne un judeţ trist care ar merita mai mult şi, din păcate, există prea multe orgolii ce nu se vor ostoi nicicând“, a declarat pentru JCS, senatorul Marcel Vela.

După cum ştiţi, anul trecut, după alegeri, preşedintele PNL Caraş-Severin, Marcel Vela, a demisionat din funcţia de consilier judeţean. Însă, dându-şi seama că dezamăgeşte votul cărăşenilor, a revenit imediat asupra demisiei. Consiliul Judeţean nu l-a mai acceptat ca şi consilier, motiv pentru care Marcel Vela şi-a căutat dreptatea în instanţă, cerând anularea actului administrativ prin care îi era refuzată revenirea asupra demisiei. Acelaşi lucru, respectiv anularea HCJ nr. 139/15.07.2016, l-a cerut şi Instituţia Prefectului Caraş-Severin. După toate înfăţişările, ultima fiind la finele lunii ianuarie 2017, prima instanţă, respectiv Tribunalul Caraş-Severin, a hotărât să îi dea dreptate lui Marcel Vela. Miercuri însă, Curtea de Apel Timişoara a anulat sentinţa instanţei cărăşene. Practic, Marcel Vela nu se poate întoarce consilier judeţean.

„Aşteptăm motivarea Curţii de Apel, în funcţie de aceasta vom folosi una dintre căile extraordinare de atac prevăzute de Codul de procedură civilă“, ne-a declarat avocatul lui Marcel Vela, Dan Stan.