CARAȘ-SEVERIN – Acesta este bilanţul celei mai recente acţiuni de amploare derulate de poliţiştii cărăşeni la Reşiţa şi Bocşa, în dimineaţa de 24 octombrie, între orele 9.00 şi 11.00. Oamenii legii au aplicat 150 de sancțiuni contravenționale și au constatat două infracțiuni de contrabandă cu țigări, au retras zece certificate de înmatriculare și un permis de conducere.
La acțiune au participat polițiști din structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigare a criminalității economice, precum și investigații criminale. Cu această ocazie, poliţiştii au legitimat 385 de persoane și au aplicat 150 de sancţiuni contravenţionale, cele mai multe pentru nerespectarea reglementărilor rutiere și două vizând de activităţi ilicite de comerţ.
„Pentru defecțiuni tehnice sau dotări suplimentare au fost reținute zece certificate de înmatriculare, iar pentru neregulile depistate în trafic a fost reținut un permis de conducere. Au fost constatate două infracțiuni de contrabandă și au fost confiscate 175 de pachete de țigări netimbrate. Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin vor continua activitățile specifice pentru ca toți cetățenii județului să fie în siguranță“, ne informează IPJ.