Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – În Divizia A de handbal feminin, Seria B, CSU Reșița – ASC Corona 2010 Brașov 26-28 (14-14).
Cu un lot retrâns și acela plin de accidentări, CSU Reșița a dat dovadă de multă ambiție în fața echipei brașovene, al cărei lider a fost și de această dată Sorina Tîrcă. Au fost însă unele momente cheie în repriza secundă, în care, cu puțină atenție, studentele puteau duce partida către un alt deznodământ.

„Avem puține soluții de înlocuire, față de echipa Brașovului, care dispune de jucătoare care prind banca și în prima ligă, e vorba de Bucur, de Tîrcă. Sunt jucătoare tinere care evoluează și în liga secundă, pentru a avea mai multe minute jucate și pentru a câștiga experiență. Sunt jucătoare de valoare, care evoluează și în Liga Florilor. În condițiile astea, pe final, pe un fond de oboseală, am ratat noi nepermis de mult, până la urmă am riscat totul, am jucat chiar șapte contra șase, dar n-am reușit să marcăm decât o dată. Am pierdut pe fondul oboselii, al greșilor făcute și al lipsei de soluții pe bancă, din cauza lotului restrâns și cu probleme de sănătate. N-am ce să le reproșez fetelor, în afară de lipsa de concentrare la finalizare, unde trebuia să marcăm și, zic eu, pe superioritate numerică nu aveam voie să nu fructificăm. Am avut superiorități numerice, nu am dat gol, ba mai mult am primit gol în situații de patru contra șase. Acestea sunt greșelile pe care le pot reproșa. În schimb, și-au dorit, au vrut, dar trebuie să recunosc că e foarte greu să joci 60 de minute fără să fii schimbat. Iar acele una-două schimbări de care am dispus, trebuie să recunosc că nu sunt de valori apropiate. Echipa Brașovului este una completă, cu junioare de perspectivă, cu potențial, cu calități extraordinare, care s-au văzut în timpul jocului. Au gestionat mai bine finalul și au obținut o victorie meritată”, a spus antrenorul echipei reșițene, prof. Cristian Busuioc.

Deși au pierdut, directorul CSU Reșița, Octavian Măzăran le-a felicitat pe handbaliste pentru devotament. „În primul rând, vreau să știți că marea artă a vieții nu constă în a nu cădea niciodată, ci în a te ridica de fiecare dată când cazi, iar eu sunt convins că o să treceți și peste asta, sunteți făcute să învingeți, nu vă mai uitați în urmă și munciți și visați în continuare. Visele completează ceea ce nu îndrăznim să facem, dar totuși perseverența ne ajută să îndrăznim! Felicitările mele sincere pentru că ați luptat cu adevărat, sper să aveți mai mult noroc data viitoare şi să câştigați detaşat. Mergem inainte!”, este mesajul lui Octavian Măzăran, directorul CSU Reșița.

CSU Reșița: Delia Roman, Maria Popescu, Andra Ioța – Alina Cristea (9 goluri), Adriana Voina (7), Simina Vezentan (5), Beatrice Kovari (3), Denisa Ion (2), Claudia Baldovin, Gianina Iung, Cătălina Dumitrescu, Alexandra Bucur.