REȘIȚA – Contrar impresiei generale că pulsul cultural al Reșiței e tot mai slab, toamna își adună artiștii în dimensiunile artei și literaturii.
După dezvelirea și sfințirea bustului artistului plastic Iulian Vitalis Cojocariu, lucrare realizată de sculptorii bulgari Bogdan Aleksandrov și Georgi Minchev, care a fost amplasată pe soclu încă din luna iulie în fața Casei de Cultură a Sindicatelor, boema artistică a Reșiței s-a mutat în Sala Albastră a cenaclului Semenicul, pentru a se delecta cu cea mai recentă poezie adusă de la Sibiu de Dumitru Cristănuș. Originar din Socolari, membru al cenaclului reșițean pentru o scurtă perioadă de timp, poetul s-a stabilit la Sibiu, de câțiva ani fiind liantul schimburilor literare între cele două orașe. El a revenit în Banat însoțit de o delegație de scriitori sibieni, pentru a-și lansa, în cadrul manifestărilor „Reșița în zece dimensiuni“, cel mai recent volum de versuri. Intitulată „Morminte insomnice“, cartea a apărut în 2017 la Ed. Agnos din Sibiu, autorul deconspirând cum a fost concepută: „Ideea acestei cărți, a spus autorul, s-a născut o dată cu instalarea mea pe postul de administrator al cimitirului evanghelic. Ajuns în acest spațiu, am simțit că sunt în alte dimensiuni, de aceea i-am spus și preotului că eu, pe lângă activitatea mea de rutină, în fiecare zi iau câte o lecție de veșnicie de la Dumnezeu. Am trecut pragurile de lumină ale cuvintelor cu moartea și cu viața lângă mine“.
Volumul a fost prezentat de criticul literar Maria Nițu din Timișoara, despre autor și versurile sale vorbind, de asemenea, poeții sibieni Mihai Posada și Ioan Gligor Stopița – redactor șef al revistei „Rapsodia“, precum și poeții reșițeni Iacob Roman, Nicolae Sârbu și Costel Stancu. Lansarea a fost moderată de criticul Gheorghe Jurma, la eveniment participând, în spiritul prieteniei literare, și alți poeți din Timișoara și Lugoj.
Seara s-a încheiat cu decernarea titlurilor de „Senior al Culturii“ unor scriitori care și-au adus un important aport la viața culturală a Reșiței: poetei Olga Neagu – pentru care „Laudatio“ a fost rostit de seniorul Nicolae Dumitru Vlădulescu, poetului și criticului literar Constantin Rupa, cunoscut sub pseudonimul Radu Cernătescu – pentru care „Laudatio“ a fost rostit de poetul și cunoscutul jurnalist Ion Știubea (fost corespondent al TVR în Israel) și eseistului Anton Georgescu – pentru care „Laudatio“ a fost rostit de seniorii Matei Mircioane și Titus Crișciu. Distincțiile au fost acordate de Marian Apostol, din partea Casei de Cultură a Sindicatelor și a Direcției Județene pentru Cultură.