Începe procesul în care primarul Gheorghe Falcă este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, prima înfăţişare având loc astăzi, de la ora 9.00.
Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, pe data de 25 octombrie, a primarului, pentru luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice, urmat de obţinerea unui avantaj patrimonial, cu consecinţe deosebit de grave, a lui Francisc Demeter şi Radu Vasil, de la firma Elecon Plus, pentru dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu, şi a Floricăi Popa, şef Serviciu administrare patrimoniu în cadrul Primăriei Arad, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, urmat de obţinerea unui avantaj patrimonial, cu consecinţe deosebit de grave.
Totul are de a face cu terenul cumpărat de firma Elecon de la Primărie cu 838.944 euro şi vândut imediat unei firme la preţul de aproape trei milioane de euro.
În joc, procurorii DNA au inclus şi schimbul de imobile care a avut loc între primarul Falcă şi patronii firmei Elecon, casa primită de edilul local fiind estimată de procurorii DNA ca fiind mai valoroasă decât apartamentul dat la schimb cu 111.550 euro.
Schimbul a fost etichetat de DNA ca având menirea de a-i favoriza „pe cei doi mituitori în obţinerea, la un preţ subevaluat, a unui teren aparţinând Consiliului Local Arad, situat în centrul oraşului”. În procesul ce începe vineri, CLM este chemat ca parte vătămată.
Judecător exigent
Judecătorul numit pentru a analiza dosarul Fabricii de Zahăr este Margareta Ardelean, cunoscută ca fiind unul dintre magistraţii extrem de duri de la nivelul Tribunalului Arad.
În fapt, dosarul nu ar fi putut fi judecat decât de două complete de judecată, la nivelul Tribunalului existând doar doi magistraţi abilitaţi să judece în dosare de corupţie. Repartizarea dosarului s-a făcut pe calculator.
Citaţi ca martori ai acuzării
Ca o noutate, pe acest subiect, parte din consilieri au fost chemaţi la Tribunalul Arad ca martori din oficiu, adică în calitate de martori ai acuzării.
Rodica Borza a declarat că nu a votat proiectul privind angajarea unui avocat care să reprezinte interesele CLM în acest proces în care consiliul este citat ca parte vătămată, ci că preferă să îşi menţină calitatea de martor, fără a intra astfel în conflict de interese.
Coloman Edeleni a recunoscut astazi că a primit citaţie în calitate de martor, dar şi faptul că cel mai probabil este citat ca martor al acuzării.
Gheorghe Curta a primit şi el o citaţie asemănătoare, pe care nu a studiat-o în amănunt, dar se pare că şi acest consilier va avea în procesul Elecon calitatea de martor al acuzării.
Pe piaţă au apărut însă şi alte zvonuri legate de martorii acuzării, numele vehiculate fiind cele ale viceprimarului Tiberiu Dekany, a secretarului CLM, Doina Paul, şi a consilierului Gheorghe Schill.
Viceprimarul ne-a declarat însă astazi că, cel puţin în ceea ce îl priveşte, nu a primit nici o citaţie de acest fel.
Tiberiu Dekany a punctat şi faptul că nu elimină însă varianta în care, pe parcursul procesului, va fi citat ca martor.
Părţi fără avocaţi
Cel mai probabil, prima înfăţişare în acest proces va atrage după sine şi prima amânare a judecăţii. Se pare că îngrămădeala va fi mare la capitolul celor care vor solicita amânarea procesului.
Primii ar fi consilierii locali, care vor cere amânarea pentru că nu şi-au desemnat încă un avocat care să le apare interesele.
Din informaţiile pe care le deţinem, avocatul primarului, Gheorghiţă Mateuţ, va lipsi de la prima înfăţişare, un motiv pentru primar să ceară şi el amânarea procesului.
Faptul că rechizitoriul nu a fost pus la dispoziţia părţilor din proces, în speţă a CLM, chemat aici în calitate de parte vătămată, constituie încă un motiv legal de amânare a judecăţii.
Până una alta, consilierul Coloman Edeleni a cerut demiterea serviciului juridic al Primăriei în cazul în care CLM va angaja un avocat să le reprezinte interesele (variantă neagreeată de ales), pentru a nu plăti de două ori aceleaşi servicii. Vom reveni cu amănunte pe acest ultim subiect.
A.B.
