Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – De o săptămână, reșiţenii se plâng de mersul greoi al eliberării paşapoartelor.

O nouă zi, aceleaşi cozi la ghişeele pentru eliberarea paşapoartelor. Zeci de cărăşeni s-au strâns cu aproape două ore înainte de începutul programului la Direcţia de Paşapoarte din municipiu, pentru a depune documentele de eliberare a actelor de călătorie. Deşi problema persistă şi în alte judeţe ale ţării din cauza faptului că cetăţenii cer eliberarea documentelor de pe o zi pe alta, cărăşenii se plâng de faptul că lucrurile nu sunt gestionate corect, nefiind suficiente numere de ordine şi ghişee.

„Am venit şi ieri, şi astăzi. Nu pot să-mi dau seama care sunt motivele pentru această nepăsare. Acum îmi spune că nu mai sunt numere de ordine. Mâine o să vin iar, peste noapte o să facă alte numere şi iar o să stau la coadă. Tot timpul ultimul care vine face lista şi e primul“, se plânge Petru Lungu, în vârstă de 50 de ani, după ce a stat la coadă timp de cinci ore.

Pentru soluţionarea crizei, reşiţenii propun deschiderea mai multor ghişee şi să primească mai multe numere de ordine pe zi. „Sunt oameni care stau de joi, de marţi şi nu se respectă ordinea. Trebuie să stai cel puţin două nopţi ca să îţi faci paşaportul. Eu vin de joi şi în fiecare zi îmi zice «înscrie-te pe list㻓, ne-a mărturisit Alexandru Surdu, 17 ani.

Ministrul Afacerilor Interne a anunţat intenţia de a modifica legea în sensul extinderii valabilităţii paşaportului de la cinci la zece ani, după ce Federaţia Asociaţiilor de Români din Europa (FADERE) a anunţat că dacă nu va fi rezolvată problema cozilor la paşapoarte va depune plângere.