CARAŞ-SEVERIN – O echipă a Ministerului Turismului vizitează şi analizează obiective din judeţ ce pot face parte din Master Planul naţional pe turism.
La finele lunii iulie, deputatul Ion Mocioalcă spunea că efortul de a pune judeţul pe harta turistică va fi încununat de succes. „Deşi nu există niciun obiectiv din Caraş-Severin prins în Master Planul naţional pe turism, iată că după ce am adus ministrul Turismului în judeţ acest lucru se va întâmpla. Mai exact, de la 1 august, o comisie de specialişti, din cadrul Ministerului Turismului, va fi prezentă în judeţ ca să vadă toate obiectivele pe care noi le-am susţinut să facă parte din master plan“, declara, pentru Jurnal de Caraş-Severin, şeful PSD.
Într-adevăr, echipa Ministerului Turismului se află în Caraş-Severin şi vizitează, împreună cu o echipă a Consiliului Judeţean, diverse localităţi şi obiective din judeţ. Miercuri, oficialii s-au aflat la Oraviţa şi la Sasca Montană. Primarul oraşului Oraviţa, Dumitru Ursu, ne-a spus că: „avem multe obiective ce pot fi vizitate şi aş fi încântat ca oraşul nostru să fie cuprins în Masterplanul naţional de turism. Per ansamblu, judeţul nostru este deosebit şi, cu efortul nostru şi al autorităţilor centrale, poate fi o perlă a turismului românesc“.
Şi primarul din Sasca Montană speră ca localitatea sa să fie într-un circuit naţional turistic. „Este un avantaj pentru valoarea naturală, tradiţională şi a naturii, combinate cu scopul protejării mediului natural şi a valorilor cultural-istorice din zonă. Este benefic şi pentru dezvoltarea afacerilor locale în domeniul turismului“, ne-a spus primarul Ion Poplicean.
În vizorul celor de la ministerul de resort sunt staţiunile Semenic, Muntele Mic, Poiana Mărului, dar şi o serie de localităţi din judeţ. Selecţia se face după un punctaj ce are la bază o serie de criterii.
