REȘIȚA – Zilele trecute, ieşeam de la şedinţa Consiliului Judeţean încărcată de atâtea discuţii cu şi fără sens pentru care îi mai şi plătim pe aleşii noştri. Căldura de afară îmi accentua oboseala şi blazarea, mai ales că trebuia şi să aştept nişte hârtii.
La un moment dat, mi-a atras atenţia un bărbat ce stătea rezemat de zidurile fără culoare din faţa unei bănci din centrul Reşiţei. Se citea în privirea lui că aştepta pe cineva. Atrăgea atenţia pentru că era îmbrăcat elegant, prea elegant pentru a fi confundat cu vreun funcţionar de-al băncii. În câteva clipe, s-a apropiat de el cea pe care o aştepta. La fel de elegantă în rochia lungă, mătăsoasă, cu imprimeuri discrete, cu umerii goi, i-a recompensat aşteptarea cu un zâmbet. Nu venise singură, ci cu un fotograf. Omul le dădea indicaţii, le aştepta zâmbetul şi îi bliţuia, aranjându-i în diverse poziţii. La un moment dat, el a făcut semn că şedinţa foto se terminase. Fotograful s-a îndreptat spre un grup de oameni ce aveau buchete de flori în mână. Acum îmi era clar: cei doi eleganţi tocmai s-au cununat. Nu s-au grăbit să meargă spre cei care îi aşteptau. Şi asta mi-a plăcut. El, rezemat de perete, şi-a desfăcut cravata, şi-a aprins o ţigară; ea şi-a dat jos sandalele, i-a luat ţigara şi l-a pupat apăsat, punându-şi capul pe pieptul lui. Ca într-un final de dans în care şi-ar fi spus unul altuia „o făcurăm şi pe asta“. A cuprins-o de mijloc şi au plecat spre grupul ce îi aştepta. Şi spre un alt dans al vieţii…
La începutul şedinţei foto mi se părea ciudat locul ales pentru poze. Mă gândeam că puteau merge şi ei pe lângă vreun pom, să se vadă în jur verdele vreunei frunze sau cerul la orizont, ori poate fântâna arteziană. Sigur puteau opta pentru orice alt decor decât zidurile acelea care atunci când le vezi îţi aduci aminte de tot griul vieţii. Apoi, însă mi-am dat seama că nu aveau nevoie. În fotografii erau suficienţi doar ei şi iubirea lor, singura culoare necesară. Prin poze, şi-au creat o amintire pentru viaţa ce merge înainte. Mereu înainte. Oricum, a doua zi nu mai erau cei din acel moment. El nu va mai fi atât de elegant decât foarte rar, ea nu va avea acea coafură în fiecare zi, rudele nu vor avea mereu flori pentru ei. Cam atât despre o fotografie frumoasă cu doi oameni străini pe care, probabil, că nu o să îi mai revăd, dar a căror atitudine, deloc siropoasă, mi-a plăcut.
În rest, să ştiţi că cele mai mari păreri de rău nu sunt pentru alegerile greşit făcute, pentru clipele trăite, pentru oamenii pe care îi iubim. Regretele apar atunci când evităm să facem alegeri, când nu avem curaj să iubim anumiţi oameni, când suntem prea laşi pentru a trăi anumite clipe…
Foto: adrianagroisman.com