Asta au putut vedea cetăţenii pe parcursul zilei de sâmbătă. Autorităţile locale s-au străduit să organizeze programe prin care ziua ţării să fie serbată cum se cuvine.
„Jur credinţă ţării!“
Pentru cei 229 de subofiţeri ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic“ (ISU), depunerea jurământului a coincis cu ziua ţării căreia i-au jurat credinţă.
Ceremonia a cuprins o slujbă religioasă, jurământul propriu-zis şi defilarea celor 229 de angajaţi în toamna acestui an.
Ziua Centrului civic
De la ora 11.00, în centrul municipiului, au început manifestările. Episcopul Caransebeşului, P.S.S. Lucian Mic, a sfinţit Centrul civic inaugurat oficial sâmbătă.
Au urmat depuneri de coroane la troiţa închinată martirilor Revoluţiei din Decembrie 1989 şi parada efectivelor ISU şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi.
Seara a avut loc un spectacol. Începând cu ora 19.30, pe scena din Parcul Tricolorului, au urcat pe rând Luca Novac, Andreea Voica, clarinetistul Ionicuţ Butean, Traian Jurchela şi Petrică Moise.
Seara a fost încheiată de formaţia „Timpuri noi“, trupă aflată prima dată la Reşiţa în aproape 25 de ani de activitate. După care artifciile au luminat cerul.
Să mai spunem că, de Ziua Naţională a României, numerosul public prezent la Aeroportul Caransebeş s-a putut delecta cu o demonstraţie de măiestrie, oferită de membrii Aeroclubului României.
Spre Alba Iulia
Un grup de 50 de elevi din Reşiţa, Oţelu Roşu, Caransebeş şi Oraviţa au participat la manifestările dedicate Zilei Unirii la Alba Iulia.
Iniţiatorii acţiunii au fost înv. Constanţa Chiriac, prof. Doru Hoffman şi studentul Ciprian Chiriac.
Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul dlui Marcel Opriş, „om de bine“ al Oraviţei, care a suportat întreaga cheltuială.
Ionel Ivaşcu
