CARAŞ-SEVERIN – Este vorba despre Petru Doru Voica, profesor de istorie din Ezeriş.
Rezultatele la concursul de titularizare în învăţământ au fost afişate. Rata notelor peste 7 sau egale cu 7 (înainte de formularea contestaţiilor) obţinute de candidaţii care au susţinut proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar este de 36,1% în Caraş-Severin. La proba scrisă s-au prezentat 322 de candidaţi. 81 de candidaţi s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei. Ulterior, au fost transmise spre evaluare lucrările a 241 de candidaţi.
Pe tranşe de note s-a înregistrat următoarea distribuţie: 1 candidat a obţinut nota 10, 87 de candidaţi (36,1%) au obţinut note între 7 şi 9,99, iar 84 de candidaţi (34,85%) – note între 5 şi 6,99. Alţi 69 de participanţi (28,63%) s-au situat pe segmentul de note cuprins între 1 şi 4,99. Contestaţiile se înregistrează la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean până miercuri, 19 iulie, până la ora 15:00. Rezultatele finale se afişează în data de 25 iulie. Repartizarea candidaţilor pentru angajare pe perioadă nedeterminată se realizează în şedinţe publice organizate de inspectoratele şcolare în data de 26 iulie.
Precizăm că pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. În judeţul Caraş-Severin, 87 de profesori (36,1%) au obţinut nota necesară pentru un post de titular. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului. 83 de profesori cărăşeni (34,9%) au obţinut o notă între 5 şi 6,99. Pentru concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2017, în Caraş-Severin au fost publicate 66 de posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată, respectiv 250 pentru angajare pe perioadă determinată.